Administratie

Şcolile şi grădiniţele de la Beneşti, Cîrlogani şi Goruneşti vor fi modernizate prin CNI, PNRR sau POR

Primarul Constantin Aleca, de la Bălceşti, speră ca, în această primăvară, să fie lansate concret Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar şi noile axe de finanţare prin Programul Operaţional Regional. De asemenea, consideră că nu mai trebuie amânat nici momentul investiţiilor prin CNI şi P.N.I. „Anghel Saligny”. Edilul PNL se teme că, în cazul în care ţara noastră va continua să „doarmă”, impactul negativ va fi colosal. „Trebuie dat drumul la investiţii şi, după cum spuneam în ultimele luni, pe lângă spital, drumuri, utilităţi, baze sportive şi alte obiective, noi, oraşul Bălceşti, avem şi unităţile de învăţământ. La liceu, avem deja un proiect în derulare, iar pentru grădiniţe, pentru că tot m-aţi întrebat de ele, sperăm să obţinem fonduri prin CNI. Dacă nu, prin PNRR. Avem în vedere şcolile şi grădiniţele Beneşti, Cîrlogani şi Goruneşti. Şi la liceu mai avem de lucru – corpul C1. Documentaţia în acest sens, la fel, este depusă la CNI. Ce nu va intra la finanţare prin Compania Naţională de Investiţii, vom încerca să realizăm prin PNRR sau POR, dar – repet – este extrem de important să lansăm cât mai urgent aceste programe şi linii de finanţare”, a atras atenţia Constantin Aleca, primarul oraşului Bălceşti. Referindu-se la un alt proiect important – reabilitarea a 15 km. de străzi, edilul PNL ne-a precizat că, şi în acest caz, este vorba despre o urgenţă. „După ce vom asfalta aceşti 15 kilometri de drumuri, vor mai rămâne de rezolvat 6-7 km. de uliţe. Asta în condiţiile în care reţeaua locală de drumuri are în jur de 64 de kilometri. Ultimul şi cel mai mare proiect de asfaltare este cel pe POR. Acum facem recepţia la terminarea lucrărilor. Discutăm de 9 km. de străzi şi 2 şi ceva de trotuare”, a adăugat reprezentantul comunităţii de la Bălceşti.

Articole Similare

Back to top button