Ancheta

4 tone de peşte, în valoare de un miliard, confiscate de poliţiştii vâlceni

Pe data de 1 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol au depistat în municipiul Râmnicu Vâlcea 2 bărbaţi din comuna Ioneşti, care transportau ilegal peşte.

Infomare de presă / IPJ Vâlcea – În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în autoutilitară se afla o cantitate de 4 tone de peşte speciile nisetru, crap, somn, şalău, chefal, plătică şi mreană, în valoare de aproximativ de 100.000 de lei, pentru care aceştia nu deţineau acte de provenienţă şi de transport. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte şi pescuitul, deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturaţi pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum şi a produselor şi subproduselor obţinute din aceştia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare. Totodată, activitatea a beneficiat şi de sprijinul reprezentanţilor D.S.V.S.A. Vâlcea, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. De asemenea, a fost dispusă în vederea continuării cercetărilor confiscarea întregii cantităţii de peşte şi autoutilitara folosită la comiterea infracţiunilor.

Articole Similare

Back to top button