Liga NationalaHandbal

SCM Rm. Vâlcea, șase victorii la rând în Liga Florilor! Roș-albastrele au învins și rivala tradițională

Duminică după-amiază, SCM Rm. Vâlcea a disputat un nou meci în Liga Florilor. A înfruntat, în deplasare, o rivală de tradiție, pe HC Zalău. Trupa de la poalele Capelei a fost însoțită, ca de fiecare dată, și de Brigada Noastră, care a avut un ”meci” special cu galeria trupei sălăjene. Ca în majoritatea cazurilor, din aceste dueluri, sportive și de orgolii, victorioasă a ieșit Vâlcea. În fața unei săli arhipline, ”roș-albastrele” s-au impus cu scorul de 33-29 în fața trupei pregătită de Gheorghe Tadici. Cea mai mare diferență a fost de șapte goluri în favoarea oaspetelor. A fost un meci disputat. SCM a avut apetit ofensiv, dar a și ratat mult din situații clare, de 1-1 cu adversara. A mizat pe jocul de contraatac. Au fost și tensiuni, eliminări de bancă, și câteva intrări mai dure. Gazdele nu au condus niciodată. Au fost momente când s-au apropiat de Vâlcea, dar nu au trecut deloc pe plus. La pauză, avantajul formației vizitatoare a fost de două goluri, scor 16-18. Cholevova a arătat o bună dispoziție de joc, semn că revenirea la Naționala Cehiei, unde a fost din nou cea mai bună jucătoare a formației sale, i-a priit. Charlotte a ajuns la final la cinci goluri marcate pentru SCM. Hagman a dus un ”război” de la distanță pentru titlul de golgheteră a Ligii Florilor, cu Lazic, de la Zalău. Căpitanul Vâlcii a marcat 8 goluri (două din 7 metri). Lazic a reprezentat aproape tot pentru Zalău. A marcat 16 din cele 29 de reușite ale formației sale. 9 goluri au fost din 7 metri. A și ratat de două ori din punctul de penalitate, Roch și Hosu opunându-i-se. Echipa din Zalău a avut 12 aruncări de la 7 metri. A doua cea mai bună marcatoare de la Zalău a fost Roberta Stamin, jucătoare plecată de la Vâlcea. Extrema gazdelor a înscris 6 goluri din 6 aruncări, având eficiență maximă.

Pentru trupa pregătită de Bent Dahl, în afară de Hagman (8 goluri) și Cholevova (5 g) au mai punctat: Zschocke (6 goluri), Wolik (4), Ljepoja (4), Maidhof (3), De Jong (2) și Florica (1). Pentru SCM a fost a șasea victorie consecutivă în Liga Florilor. Au mai rămas opt meciuri până la final. Următorul va fi sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Traian, cu Măgura Cisnădie. Vâlcea e la trei puncte de locul 4, ocupat de Dunărea Brăila.

Și atmosfera în lot e una bună, alimentată de rezultatele pozitive din ultima perioadă, din campionat, dar și de surprizele făcute de sponsorii echipei. Înainte de deplasarea la Zalău, după Chimcomplex, ”municipalele” au fost vizitate și de reprezentanții Nurvil și Bioderma, care le-au oferit flori și alte cadouri cu ocazia începutului de primăvară și a sărbătorilor dedicate femeii.

Articole Similare

Back to top button