Politica

Băbeni, un oraş care bate pasul pe loc. Ştefan Bîzîc ştie, poate şi vrea să-i dea „restartul” de care are nevoie

De opt ani, oraşul Băbeni bate pasul pe loc şi are un primar care nu este prezent în comunitate, însă, în 2024, are şansa de a reveni la parcursul european. Ştefan Bîzîc este un tânăr capabil, cu putere de muncă, dornic să dezvolte localitatea şi care ştie să deschidă uşi, la Bucureşti şi nu numai, pentru a atrage fonduri şi a promova proiectele de care comunitatea sa are nevoie.

Ştefan candidează anul acesta pentru funcţia de primar al oraşului Băbeni şi trebuie susţinut de toată comunitatea pentru ca această localitate să înceapă să se dezvolte şi să recupereze timpul pierdut. Ştefan Bîzîc este membru PNL, dar politica îl preocupă mai puţin. Din punctul său de vedere, oraşul Băbeni are nevoie de o administraţie eficientă şi de soluţii pentru nenumăratele probleme actuale. La lansarea sa în competiţia pentru funcţia de primar, tânărul a avut alături deputaţi, senatori, consilieri judeţeni şi locali, şefi de instituţii, jurnalişti, dar şi foarte mulţi localnici, semn că susţinerea pentru el este colosală. „Ștefan Bîzîc este un tânăr topograf care a activat o lungă perioadă în mediul privat și care își dorește să aducă un suflu nou la conducerea Primăriei Băbeni, cu o viziune liberală, modernă, îndreptată spre dezvoltarea economică. Ştefan este unul dintre tinerii care au ales să rămână în oraşul său natal, Băbeni, şi vrea să participe la construcţia şi modernizarea localităţii în care s-a născut, a crescut şi trieşte. Şi-a înscris şi copilul la şcoala gimnazială de aici, pentru că este încrezător în viitor. Trăind în mijlocul comunităţii, s-a lovit de toate problemele de care se lovesc şi ceilalţi băbenari, aşa că ne cunoaşte foarte bine. Dar, mai mult decât atât, ştie cum să le rezolve, vrea şi poate să le rezolve. Ștefan Bîzîc s-a angajat să ducă mai departe ceea ce a fost bun până aici, să elimine tot ceea ce a fost deficitar și să promoveze cu dăruire interesele comunității. Are întregul sprijin al Filialei PNL Vâlcea și îl asigurăm că, împreună, vom avea un parteneriat puternic pentru proiectele orașului Băbeni”, a transmis conducerea organizaţiei liberale, la lansarea candidaturii lui Ştefan Bîzîc. Mult succes îi urăm şi noi, pentru că, într-adevăr, este altceva şi dorim să vedem cât mai mulţi tineri ca el în politică şi administraţie!

Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Back to top button