DiverseHandbal

SCM Rm. Vâlcea, primul transfer al iernii!

Înainte cu câte zile de încheierea anului 2022, conducerea SCM a anunțat primul transfer al iernii. Andreea Ianăși, sportivă în vârstă de 30 de ani, care a evoluat ultima dată la Măgura Cisnădie, a semnat cu Vâlcea un contract valabil până la vară.

”Andreea Ianăși, jucătoare polivalentă cu experiență în special pe postul de coordonator de joc, s-a alăturat formației noastre până la finalul acestui sezon competițional. Sportiva a fost formată la nivel înalt chiar la Râmnicu Vâlcea, generația 92’93’, la centrul olimpic”, au transmis oficialii de la poalele Capelei.

Sunt foarte fericită că m-am alăturat acestui club și sper să-mi aduc aportul pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în acest sezon competițional. Mă bucur că mă întorc în locul unde m-am format ca sportivă, deoarece am făcut parte din primele generații ale Centrului Național de Excelență din Rm. Vâlcea. Știind că suporterii vâlceni sunt renumiți în toată țara pentru felul în care își încurajează echipa, abia aștept să-i întâlnesc”, a declarat Andreea Ianăși, potrivit SCM. Andreea va debuta pentru formația pregătită de Bent Dahl în luna ianuarie a noului an.

Articole Similare

Back to top button