Diverse

SCM Rm. Vâlcea îşi va prezenta lotul pentru viitorul sezon pe 17-18 august

* cu prilejul celui de-al doilea turneu amical care va avea loc în Sala Traian

SCM Rm. Vâlcea va organiza două turnee amicale în Sala Traian, în această vară. Primul va avea loc pe 3-4 august, iar cel de-al doilea e programat pe 17-18 august. Preşedintele clubului vâlcean, Petre Berbecaru, a declarat că prezentarea lotului pentru viitorul sezon (în speţă a noilor jucătoare transferate, portăriţa Yuliya Dumanska, Andreea Pricopi, Ana Maria Iuganu-Popa şi sârboaica Marija Petrovic) a fost fixată nu pentru primul turneu de pregătire, ci pentru cel de-al doilea. Iar asta pentru că până atunci vor fi puse la punct şi toate detaliile legate de joc, iar echipa va arăta cât mai bine cu putinţă.
„Am decis ca prezentarea oficială a jucătoarelor şi a noului antrenor, Florentin Pera, să nu aibă loc pe 4-5 august, ci pe 17-18 august. Este mai bine aşa, deoarece, cu siguranţă, până atunci vom finaliza toate tratativele legate de completarea lotului. Cel de-al doilea turneu e programat cu doar două săptămâni înainte de startul noului campionat, deci până atunci vom închide practic toate discuţiile legate de transferuri”, a anunţat Berbecaru.
Aşa cum se cunoaşte, la turneul amical din 3-4 august, din Sala Traian, vor mai participa echipele SCM Craiova, CSU Danubius Galaţi şi CSM Slatina, iar la cel din 17-18 august SCM Rm. Vâlcea se va duela cu HC Zalău, Dunărea Brăila şi Bekescsaba (din Ungaria). (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button