Diverse

Sâmbătă, la Fedeleşoiu, trei zile mai târziu, în Paradisul Greciei. Fraţii Ionuţ şi Leo Săraru se bucură de un sejur de vis!

Pentru fotbaliştii Ionuţ şi Leo Săraru, sfârşitul lunii iunie a fost unul de vis. Au câştigat titlul de plan judeţean, apoi ambele manşe din barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Sâmbătă, au sărbătorit la Fedeleşoiu îndeplinirea obiectivului cu Viitorul Dăeşti, iar nici trei zile mai târziu erau deja departe de casă, în Paradisul Greciei, pe insula Lefkada, la malul Mării Ionice. În apropiere se află insula Skorpios, ce i-a aparţinut celebrului magnat Aristotel Onassis, recunoscut şi pentru multiplele escapade amoroase. Era evaluată, în urmă cu câţiva ani, la peste 200 de milioane de dolari. În 2013 i-a fost vândută milionarului rus Dmitry Rybolovlev, proprietarul clubului AS Moncaco. Peisajele sunt de vis în Lefkada! Dealurile umbrite de plantaţii de măslini şi pini, plajele cu nisip fin, apele turcoaz, golfurile spectaculoase sunt doar câteva din „ingredientele” apreciate de milioane de turişti care au ajuns aici. Tot la fel de atrăgătoare sunt platourile cu fructe de mare pregătite de proprietarii tavernelor, gyros-ul cu pui şi sos tzatziki, asezonate cu ouzo şi tsipouro, două licori greceşti sau cu celebra bere Mythos, care este mai pe gustul europenilor. Ionuţ şi Leo Săraru se bucură de un sejur de 5 stele. Aveau nevoie de o astfel de escapadă, pentru a se întoarce cu „bateriile” încărcate pentru noul sezon, în care vor juca la Liga a III-a, alături de Viitorul Dăeşti. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button