Diverse

Salariile exorbitante au băgat AJF-ul în faliment

* echipele din judeţ trebuie să suporte salariile de zeci de milioane pe lună pe care Pintilie le-a fixat după numirea în funcţie

Din câte se pare, Asociaţia Judeţeană de Fotbal se confruntă, în această perioadă, cu grave probleme financiare. Faptul că unele echipe nu şi-au mai plătit taxele de mai multe luni a adus criza şi la uşa forului condus de Pintilie. Motivele colapsului (sau mai degrabă al falimentului în care ar putea intra AJF-ul) sunt multiple, iar unul dintre acestea este legat de salariile exorbitante şi numeroase pe care „talibanul” le-a fixat, care nu se potrivesc în actuala perioadă de criză.
Pe vremea lui Costică-Vâlcea, la AJF Vâlcea se muncea în general fără a se încasa o remuneraţie financiară consistentă. Deşi echipele nu se confruntau cu criza financiară de acum, oficialii nu aveau salarii exorbitante, cum sunt în prezent, munca fiind mai mult pro-bono. Practic, remuneraţiile la nivelul forului fotbalistic judeţean erau doar de câteva milioane de lei pe lună, însă acum acestea au crescut, per total, la câteva zeci de milioane. AJF-ul s-a transformat dintr-o instituţie în slujba echipelor, într-o adevărată societate comercială, deşi n-ar trebui în nici un caz să fie aşa, atâta timp cât nu se poate spune că realizează profit!
Odată instalat în funcţie, Pintilie a avut grijă aşadar să le aloce acoliţilor salarii pe măsură. Preşedintele, secretarul general şi alţii consumă lunar din bugetul AJF-ului zeci de milioane de lei vechi. Peste tot e criză, numai la AJF Vâlcea nu se simte însă nimic! Cine suportă în prezent toate aceste salarii? Bineînţeles că echipele, care sunt somate periodic să-şi achite datoriile, în caz contrar urmând a nu mai fi programate în campionat.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button