Liga III

Să se repete istoria din tur! Sâmbătă, în Treapt, vine Filiași

*) doi foști jucători ai Flacărei, adversari pentru trupa lui Enăchescu

Sâmbătă, 20 noiembrie, pe stadionul din Treapt, Flacăra Horezu va da piept cu ACSO Filiași. Ideal ar fi să se repete istoria din tur. La Filiași, ”olarii” au câștigat cu scorul de 1-0, singurul gol al meciului fiind înscris de Răzvan Dinu, cu 10 minute înainte de final. Trei puncte ar fi de aur pentru elevii lui Narcis Enăchescu. Flacăra a căzut pe locul 8 după înfrângerea de la Alexandria și are nevoie de rezultate pozitive pe acest final de an pentru a avea o iarnă liniștită. Doi foști jucători ai echipei horezene ar putea juca pentru echipa doljeană. Alin Pencea și Florin Cioablă au ales să evolueze pentru gruparea din Filiași, care, pe lângă încercarea de a prinde play-off-ul, își canalizează atenția și către meciul din sferturile Cupei României, cu Universitatea Craiova, care se va juca pe stadionul Ion Oblemenco, pe 2 decembrie. De asemenea, Filiași are în lot doi vâlceni, pe gemenii Darius și Denis Boldu, împrumutați de la FC ”U”.

Articole Similare

Back to top button