Diverse

S-a schiţat programul inter-competiţional pentru chimiste

* perioada de pregătire cuprinde două cantonamente şi mai multe turnee peste hotare

Deşi nu s-a încheiat încă sezonul actual, oficialii clubului chimist şi-au făcut deja „lecţiile” pentru sezonul următor. Petre Berbecaru ne-a informat că această perioadă este una importantă, întrucât se are în vedere încheierea cu succes a acestui an competiţional, în care a mai rămas de îndeplinit un obiectiv, câştigarea Cupei României, dar şi pentru că acum se stabileşte programul inter-competiţional. De fapt, acesta a fost schiţat deja. „Ne pregătim deja pentru sezonul următor. Am primit numeroase oferte de participare la diferite turnee internaţionale şi acum, împreună cu antrenorii, trebuie să le selectăm, pentru că unele se desfăşoară în aceeaşi perioadă. Trebuie să vedem şi ce echipe participă, pentru că nu ne sunt indiferente formaţiile pe care le vom întâlni în perioada de dinaintea începerii unui nou an competiţional. Vrem să întâlnim grupări puternice, ca să ne putem compara cu echipe de calibru. Luna iunie va fi de vacanţă, iar iulie este rezervată cantonamentelor de pregătire, mare şi munte, câte zece zile pentru fiecare acţiune. Le-am stabilit ca durată, dar n-am stabilit încă locaţiile. Se va pune accent pe pregătirea fizică, iar o dată cu cel de munte se va trece treptat şi spre pregătirea specifică. Vrem să căutăm o locaţie în care să avem şi condiţii de munte, pentru pregătirea fizică, dar şi o sală de sport. Iar luna august este rezervată în totalitate pregătirii tehnico-tactice, cu jocuri amicale, în prima parte, iar apoi intrarea treptată în pregătirea specifică, cu turnee de pregătire, care se vor încheia la sfârşitul lunii august. Nu ştim încă programul făcut de Federaţie, dar credem că undeva în 3-4 septembrie va reîncepe campionatul”, a anunţat Petre Berbecaru. „În proporţie de 99 la sută vom participa şi la puternicul turneu de la Bad Urach, din Germania, la care am participat şi anul trecut şi pe care l-am câştigat. Avem oarecum şi o obligaţie să ne ducem în Germania, ca şi câştigători ai ediţiei trecute. Este un turneu tradiţional, recunoscut în întreaga lume, unde vin numai echipe foarte bune. Înaintea acestuia avem de ales unde vom merge. Avem invitaţii de a participa la mai multe turnee, care se desfăşoară cam în aceeaşi perioadă, în Ungaria, Germania şi în ţările din fosta Iugoslavie”, a mai spus Petre Berbecaru. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button