Administratie

S-a realizat fundaţia pentru noua sală de sport de lângă stadionul din Horezu

Recent, s-a realizat fundaţia pentru noua sală de sport de lângă stadionul din Horezu, iar ritmul lucrărilor s-a intensificat, deoarece se doreşte ca obiectivul să fie dat în folosinţă cât mai rapid. Conform afirmaţiilor primarului Nicolae Sărdărescu, facilitatea destinată locuitorilor din zonă va avea o capacitate de 180 de locuri pe scaune şi va fi finalizată în anul 2020. „Sala se realizează cu finanţare de la Compania Naţională de Investiţii (CNI), iar după ce va fi realizată va fi pusă la dispoziţia elevilor şi a tuturor celor care doresc să facă sport, mişcare, să ducă o viaţă activă. În oraş, mai avem două săli de sport. Cele două existente sunt la Liceul Constantin Brâncoveanu, unitate de învăţământ la care învaţă peste 2000 de elevi”, a anunţat edilul PSD.


Articole Similare

Back to top button