Administratie

Rută alternativă, pentru DJ 678, la Drăgoeşti

Luna august va fi cea a inaugurării unor obiective importante în Drăgoeşti. Vor fi mai multe evenimente surpriză oferite de primarul Gheorghe Melente şi Consiliul Local. Cu ocazia acestora, întâiul gospodar al localităţii va mai da o veste bună localnicilor. Proiectul depus pe Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny” a fost aprobat şi va beneficia de finanţare. Se va turna asfalt pe alţi 3,85 kilometri şi se va realiza astfel o centură ocolitoare, cel puţin pe jumătate din comună, o rută alternativă a DJ 678. În această porţiune sunt incluse şi câteva străduţe unde s-au realizat noi construcţii. Practic, se va extinde reţeaua rutieră. Lucrările vor fi de cea mai bună calitate. Finanţarea acceptată este de peste 9 milioane lei.

Articole Similare

Back to top button