Diverse

Republicanii A şi B, de la SCM, au câştigat meciurile cu Hidro

Echipa de juniori-republicani A, de la SCM Rm. Vâlcea, s-a impus cu scorul de 6-0, în cel de-al doilea meci oficial din Campionatul Naţional. Trupa antrenată de Cristi Bora a marcat prin Ciuculan, Pănoiu, Spârleanu – de două ori, Zamfir şi Casoni. Republicanii B, pregătiţi de Dumitru Teleşpan, s-au impus cu scorul de 2-1, contra reprezentanţilor de la Hidro Rm. Vâlcea, antrenaţi de Ion Lazăr. Golurile le-au aparţinut lui Ionescu şi Pufu, cel al victoriei fiind în minutul 89, după ce adversarii au condus cu 1-0 la pauză. La sfârşitul campionatului, prima clasată din fiecare dintre cele 19 serii se va califica în Liga Elitelor. În sezonul trecut, ambele echipe din Zăvoi au reuşit această performanţă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button