Diverse

Răzvan, Rareş şi Robert sunt de Cartea Recordurilor! Tripleţii joacă fotbal împreună la Elite Juniors

La nivel mondial, au existat mulţi fraţi celebri în fotbal. Una dintre cele mai celebre şi faimoase perechi a fost cea din familia Laudrup (Brian şi Michael, campioni europeni cu Danemarca) sau perechea de Boer în Olanda (Frank şi Ronald). Îi mai reamintim, potrivit gsp.ro, pe Milito (Gabriel la Barcelona şi Diego la Inter), Toure (Yaya şi Kolo, ambii la Man City), Ferdinand (Anton la Sunderland şi Rio la Man Utd), Altintop (Halil la Eintracht şi Hamit la Bayern), Neville (Phil la Everton şi Gary la Man Utd). Şi chiar fraţii Florin Costea, de la Vâlcea. Ce spuneţi însă de fraţi tripleţi, toţi fotbalişti în devenire? Îi puteţi vedea în acţiune chiar la clubul Elite Juniors, unde antrenează Eusebiu Predonescu. Îi cheamă Rareş, Răzvan şi Robert Vizitiu. „Ei sunt cei 3 R! Sunt băieţii speciali de la Grupa Baby Elite Juniors Vâlcea. Prezenţi constant la antrenamente, cei 3 R sunt determinaţi şi dornici de a învăţa cât mai multe din antrenamente. Răzvan e înţelegător, atent, iertător, activ. Lui îi place cel mai mult fotbalul. Robert şi Rareş, foarte energici, activi, se aliază uneori împotriva lui Răzvan. Dar, una peste alta, se înţeleg, împart lucruri. Ce au în comun? O familie specială, cu oameni educaţi şi energici. Atât mama, cât şi bunica tripleţilor fotbalişti sunt zumbiste.:)) Foarte tare, nu-i aşa? Deci, pasiunea faţă de sport se moşteneşte”, a spus antrenorul Eusebiu Predonescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button