Administratie

Râmnicul riscă să piardă din nou o parte din cele 40 de milioane pe care Uniunea Europeană i le pune „pe tavă”

În exerciţiul financiar 2014-2020, pe Axa 4, Râmnicul va beneficia de o finanţare nerambursabilă de 38,5 milioane de euro. Principalul merit în acest sens îl au foştii senatori Adrănel Cotescu şi Emilian Frâncu, care, în perioada guvernării Tăriceanu, au reuşit să introducă Rm. Vâlcea în lista oraşelor – poli de dezvoltare urbană. Astfel, oraşul nostru a avut la dispoziţie şi în exerciţiul financiar european 2007-2013 o sumă asemănătoare, în jur de 40 de milioane de euro, pentru investiţii.
Numai că, din păcate, primarul din acea perioadă, Mircia Gutău, preocupat cu alte lucruri, n-a fost în stare să depună suficiente proiecte pentru a atrage toţi banii. Acum, există riscul ca istoria să se repete, pentru că iată ce spune „Mircişoiul”: „Ştiţi pentru ce sunt fondurile? Pentru piste de biciclete şi autobuze electrice. Ştiţi cât costă două baterii la un autobuz? 200 de mii de euro! M-am plimbat în toată lumea! Nicăieri în Europa nu vezi autobuze electrice, pentru că nu sunt bune. A fost un interes să le ia românii. Polonezii au spus STOP!, au bătut cu pumnul în masă că nu acceptă şi, în final, lor li s-au acceptat maşini Euro 6. Aşa că ălea 38 de milioane de euro nu pot să le… ce să fac cu autobuzele electrice? Iar la pistele de biciclete, vă spun cinstit că… ca să accesezi fonduri, trebuie să faci dovada proprietăţii terenului. Spuneţi-mi mie unde să fac în oraş pistă de biciclete fără să trec pe un teren privat?”. Un reprezentant al ziarului Arena i-a dat o soluţie: Malul Alb, o mină de aur pe care un primar isteţ, nu neapărat foarte inteligent, cu multe mandate în spate, ar fi amenajat deja până în prezent fie un centru SPA, fie un complex de agrement sau, iată – cu bani de la UE – un parc cu piste pentru biciclete. Pe Mircia Gutău, însă, nu l-a încântat ideea. Pesemne că este mai uşor să ţină Malul Alb aşa cum este în prezent, o mocirlă plină cu gunoaie, decât să înfrumuseţeze zona cu bani pe care UE îi oferă Râmnicului „pe tavă”, adică sunt fonduri pentru care oraşul nostru nu intră în competiţie cu alte localităţi din ţară, cum se întâmplă, în general, la programele operaţionale regionale.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button