Administratie

RAJDP a început lucrările de consolidare a DJ 676, care trece prin Slătioara

• acesta a fost afectat de calamităţi

Iarna aceasta a fost una blândă în România, cu precădere în zona Olteniei. Au lipsit precipitaţiile abundente şi căderile masive de zăpadă, spre bucuria primarilor, care ies din acest anotimp fără să fi cheltuit un leu pentru deszăpeziri sau refacerea drumurilor afectate de calamităţi. Sunt, însă, probleme nerezolvate din trecut. Primarul din Slătioara, Sorin Romcescu, a amintit că localitatea sa a fost una dintre cele care au avut de suferit de pe urma intemperiilor vremii. ”Din păcate, în ultimii ani, tot judeţul Vâlcea, dar şi comuna Slătioara au fost puternic afectate de calamităţi. Pe unele am reuşit să le rezolvăm cu bani de la Guvern şi avem încă nevoie de sume pe care să le aloce Guvernul. Pe altele le-am rezolvat cu forţe proprii sau, cum este cazul de faţă, cu bani de la Consiliul Judeţean. Și pentru mine, dar şi pentru Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea, situaţia de pe DJ 676 a fost o provocare, însă ne-am apucat de treabă şi astăzi, RAJDP Vâlcea intervine în zonă, prin lucrări de consolidare şi amenajare a unui zid de sprijin la km 8+400. Anul trecut, Consiliul Judeţean a asfaltat 9,5 km din acest drum al nostru, drum judeţean care trece şi prin Slătioara”, a precizat primarul comunei Slătioara. În punctul amintit, jumătate din acest drum (pe un sens de mers) s-a rupt în vara anului 2018, din cauza unei eroziuni de mal pe pârâul Cerna. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button