Diverse

Radu Bârzan, convocat la naţionala României U18

Pe 30 mai şi 1 iunie, naţionala Under 18 a României va disputa, la Buftea, două meciuri amicale, în compania reprezentativei similare a Muntenegrului. În lotul convocat de Adrian Boingiu pentru această „dublă” se numără şi un vâlcean. Este vorba de Radu Bârzan (ex-Fc Oltchim, unde a fost pregătit 6 ani de Gicu Deaconescu), care a devenit un jucător de bază la CSU Craiova. Potrivit site-ului frf.ro, tricolorii vor face face, în luna iulie, pasul spre Under 19, iar în toamnă vor evolua alături de Rusia, Grecia şi Gibraltar în Grupa 10 din prima fază a preliminariilor Campionatului European pentru juniori Under 19 – Finlanda 2018. Meciurile din această serie se vor juca în Grecia, în perioada 8-14 noiembrie 2017. Echipele care se vor clasa pe locurile 1 şi 2 se vor califica în ultima fază din preliminarii (turul de elită). În turul de elită (fază în care Spania şi Portugalia sunt calificate direct), programat în primăvara anului 2018, vor fi şapte serii din câte patru formaţii. Reprezentativele care se vor clasa pe locul 1 se vor califica în Campionatul European pentru juniori Under 19 – Finlanda 2018. O parte dintre echipele care vor evolua în turneul final se vor califica în ediţia din 2019 a Cupei Mondiale pentru tineret Under 20. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button