Administratie

Proiectul de reamenajare a zonei centrale din Rm. Vâlcea se va încheia în iulie

Zilele trecute, Mircia Gutău a promis din nou că, până pe data de 15 iulie, va finaliza proiectul de modernizare a zonei centrale şi că haosul de acum va dispărea. Primarul Râmnicului a mai făcut cunoscut că, în mai, va deschide ştrandul, iar până atunci îl va moderniza. „Sper ca, până în vară, să terminăm şi bazinul de acolo. (…) O altă veste importantă este aceea că am încheiat proiectarea pentru bretelele la Bulevardul Dem Rădulescu şi, în acest an, vom termina un tronson. În 2017, vom începe şi al doilea tronson, iar în 2018 vom termina cu totul această lucrare. Vreau să vă spun că acest proiect s-a modificat şi, din această cauză, preţul va creşte. Când s-a făcut pasajul, nu s-a ţinut cont de faptul că, la un moment dat, se vor realiza şi bretelele”, a subliniat edilul PER. Mircia Gutău a răspuns şi unor zvonurilor apărute în presă, explicând că nu vrea să vândă şcoli sau grădiniţe, ci să folosească mai eficient spaţiile disponibile. Unele internate de licee vor fi transformate în locuinţe sociale, iar câteva grădiniţe vor fi comasate. Cea de lângă primărie, spre exemplu, va fi mutată la „Toţi sfinţii”. În clădirea eliberată astfel, se vor muta Direcţia de Sport şi alte compartimente.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button