Politica

Proiectele care urmăreau favorizarea infractorilor, respinse în Senat

Dreptatea este valoarea fundamentală a unei societăţi democratice care se conduce după lege. Justiţia, ca putere în stat, are ca scop realizarea dreptăţii pentru fiecare cetăţean şi, sigur, pentru a lucra, are nevoie de legi.


Referindu-se la acest subiect, senatorul Claudia Banu a reamintit faptul că atât Codul penal cât şi Codul de procedură penală sunt legile de căpătâi ale Justiţiei, iar utilitatea lor pentru societate se verifică şi prin acordul cu Constituţia, care este stabilit de CCR.
Ei bine, Curtea Constituţională a considerat că trebuie modificate unele articole din Codul penal şi Codul de procedură penale adoptate în 2009-2010, cu modificările ulterioare. „PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, a propus două proiecte de punere în acord a codurilor cu deciziile Curţii Constituţionale. Aceste proiecte, departe de a optimiza codurile, au reprezentat încercări de favorizare a infractorilor. Pe drept cuvânt, sesizată de Preşedintele Iohannis, de PNL şi USR, Curtea Constituţională a considerat că aceste proiecte nu sunt constituţionale. Astăzi, PNL şi aliaţii săi, USR şi UDMR, au făcut în Senat un pas necesar şi important pentru funcţionarea justiţiei în România şi pentru realizarea dreptăţii în societate prin respingerea acestor două proiecte. Abţinându-se de la vot, PSD însuşi a recunoscut temeinicia acestei decizii a Senatului. Este o victorie a cetăţeanului român, a justiţiei şi a dreptăţii pentru realizarea căreia PNL a făcut eforturi atât în opoziţie, cât şi la putere. Vom continua să lucrăm pentru întărirea sistemului de justiţie şi pentru o corectă punere în acord a codurilor cu deciziile Curţii Constituţionale. Vom continua să lucrăm în serviciul cetăţeanului român, al nostru, al tuturor”, a detaliat senatorul PNL Claudia Banu.

Articole Similare

Back to top button