Administratie

Proiect de 30 milioane lei la Guşoeni pentru introducerea reţelei de gaze şi asfaltarea drumurilor

Primarul Nicolae Concioiu aşteaptă să fie publicată o nouă listă cu localităţile care vor beneficia de sprijin prin intermediul FDI. Alesul social-democrat a solicitat fonduri pentru realizarea a două investiţii importante în comuna Guşoeni. Este vorba despre înfiinţarea sistemului de gaze naturale şi despre asfaltarea unor străzi şi uliţe săteşti. „Valoarea celor două proiecte se apropie de 30 milioane lei. Reţeaua de gaze va trece prin toate satele. Excepţie fac doar nişte cătune, care nu sunt foarte locuite. Dar şi pentru ele avem în vedere extinderi. În total, sunt 13 kilometri de reţea şi tot 13 kilometri de drumuri care vor fi asfaltate. În trecut, se punea problema că oamenii nu-şi permit să plătească factura la gaze şi că e mai ieftină încălzirea cu lemne, dar lucrurile s-au schimbat. Oamenii îşi doresc să beneficieze de reţeaua de gaze naturale. Populaţia este îmbătrânită, iar încălzirea cu lemne a devenit tot mai costisitoare. Procurarea lemnelor e greoaie. Chiar şi cei care au păduri sau vegetaţie forestieră pe terenuri, mă roagă să-i pun în legătură cu comercianţii de lemne gata tăiate, pregătite pentru a fi utilizate”, a spus Nicolae Concioiu, primarul comunei Guşoeni. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button