Administratie

Primarul Ilie Boiangiu ia în calcul asfaltarea unor drumuri din Grădiştea

Primarul Ilie Boiangiu este dezamăgit de faptul că lucrările pe DC 79 Roşiile – Perteşti – Grădiştea au stagnat, deşi s-au primit chiar şi 2 miliarde de lei vechi pentru începerea activităţii. Alesul local din Grădiştea crede că fondurile ar trebui deblocate cât mai repede, astfel încât asfaltarea drumului respectiv (care se va întinde pe distanţa de 9,380 kilometri) să fie finalizată până în iarnă. În ceea ce priveşte infrastructura rutieră din comuna Grădiştea, Ilie Boiangiu spune că şi-a propus să toarne asfalt pe mai multe drumuri. „Chiar în această perioadă, lucrez la întocmirea unor proiecte care vizează asfaltarea unor căi de acces din Grădiştea. Rămâne de văzut care vor fi programele prin care vom obţine fondurile necesare. Altfel, până în toamnă, vom trece la pietruirea unor drumuri, în satele care nu au beneficiat până acum de asfalt, adică în Valea Grădiştei, Diaconeşti, Ţuţuru şi Obislavu. Astfel, drumurile respective vor fi pregătite pentru sezonul ploios şi pentru iarnă”, a menţionat primarul din Grădiştea.
Pe de altă parte, Ilie Boiangiu şi-a exprimat speranţa că localitatea Grădiştea va beneficia de fonduri şi pentru reabilitarea DC 75, care a fost afectat de o gravă alunecare de teren, produsă în satul Străchineşti. „Este vorba de o alunecare de teren mai veche, care s-a reactivat însă după ploile căzute în ultima perioadă. În opinia mea, ar fi necesară consolidarea întregii zone, astfel încât să nu mai întâmpinăm probleme de acest gen de fiecare dată când sunt intemperii. Mai întâi, trebuie realizat un studiu geo, după care se va putea întocmi un proiect, iar abia apoi vom şti câţi bani trebuie investiţi şi de unde vor proveni aceştia. Nu prefer să avansez vreo sumă anume în acest moment, deoarece nu cunosc exact la ce valoare s-ar ridica lucrările care ar trebui efectuate. Nu e bine să spun că avem nevoie de câteva miliarde, iar apoi oamenii să vadă că s-a realizat altceva, cu mai puţini bani. Oricum, cert e că întreaga zonă are nevoie urgentă de o consolidare”, a încheiat Ilie Boiangiu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button