Administratie

Primarul Drăghici, de la Roeşti: în loc să ne ajute, Guvernul pune biciul pe noi şi pe comunităţile locale!

Zeci de primării din judeţul Vâlcea nu vor avea bani pentru a asigura salariile angajaţilor în noiembrie şi decembrie. Principalul motiv este faptul că, anul acesta, s-au confruntat cu o subfinanţare fără precedent, iar multe investiţii le-au suportat din bugetul local.
Este şi cazul administraţiei publice din Roeşti, care are 11 salariaţi la căminul de bătrâni, 15 la primărie şi 3 la societatea care se ocupă de întreţinere. „Suntem una dintre primăriile care chiar ţin de bani şi îi administrează foarte judicios. În plus, acum, când Guvernul a aprobat mărirea salariilor funcţionarilor, noi nu ne-am aruncat la majorări spectaculoase. Nu, le-am pus cel mult 2-3 sute de lei, ca să simtă şi ei că e totuşi o diferenţă. Ce vreau să spun este că nu de la această mărire ni se trag problemele cu care ne confruntăm. Ni se trag de la foarte multele sarcini şi responsabilităţi care ne revin. Multe lucrări le facem din bugetul local. Căminul, că tot vorbeam de el recent, l-am finalizat cu resurse proprii. Nu ne-a ajutat nimeni, cum speram. În continuare, se pune biciul pe comunităţile locale, pe primari, şi vă dau doar un exemplu. Printr-un ordin al prefectului, ni s-a pus în vedere să pregătim contracte de deszăpezire. Păi, cu ce, dacă n-avem bani? Că vine pe partea cealaltă legea şi te ia: de ce ai angajat cheltuieli dacă n-ai sursă de finanţare? Dacă nu faci, rişti să intri la neglijenţă în serviciu sau la abuz în serviciu. Sunt instituţii ale statului care te pun în situaţii imposibile. De aceea, eu tot spun că merge din rău în mai rău”, a mărturisit social-democratul, dezamăgit de evoluţia lucrărilor, sub guvernarea PSD. „În alte guvernări, parcă n-a fost chiar aşa. Poate că de vină este şi presa. Prezintă numai lucruri negative. Când toate posturile TV şi ziarele spun numai rele despre gropile de gunoi din ţară, că iau foc, că au deşeuri radioactive, cum să mai fie de acord oamenii din Roeşti să se facă acea staţie de reciclare aici, la noi? De ce nu se prezintă şi depozitul de la Brăila sau Alba Iulia, care sunt ecologice, că nici nu ai voie să le faci altfel? În plus, asigură foarte multe locuri de muncă”, a completat primarul Drăghici. Reprezentantul PSD a sugerat că locuitorii din Roeşti s-au revoltat şi din cauză că Guvernul nu a aprobat finanţarea (70 mld.) prin PNDL 2 pentru amenajarea centurii ocolitoare a comunei – 7,9 kilometri de drumuri de tarla, care trec prin aproape toate satele. „Sper ca, în ianuarie 2018, dacă va fi aşa cum a spus preşedintele CJV, să înceapă PNDL 3 şi să fie aprobată această investiţie, extrem de importantă pentru Roeşti, deoarece că am putea scoate de pe drumul naţional utilajele agricole. Noi am avut aici şi accidente mortale, cu căruţe, şi de aceea insistăm pentru realizarea acestui proiect. Nu înţeleg de ce unele localităţi au avut aprobate 8 proiecte din 8, iar la noi, din 4, s-a aprobat doar unul şi nu ăla care era cel mai important pentru comunitate! Este ceva necurat, din punctul meu de vedere”, a concluzionat primarul Gheorghe Drăghici, care speră, totuşi, să i se facă dreptate măcar anul viitor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button