Administratie

Primarul din Stoeneşti îl va premia pe Ion Al-Radi, cel mai longeviv localnic

dumbrava stoenestiLa final de an, primarul Gheorghe Dumbravă va îmbrăca haina lui Moş Crăciun pentru cei aproape 300 de elevi şi preşcolari din Stoeneşti. Toţi vor primi câte un cadou din partea autorităţilor locale, în cadrul unei serbări ce va avea loc la căminul cultural din Dobriceni. Fiecare pacheţel va conţine dulciuri şi răcoritoare. Pe de altă parte, la sfârşitul lunii decembrie, 20 de tineri care şi-au aniversat majoratul în 2013 vor fi premiaţi cu câte 300 de lei. Primăria Stoeneşti va recompensa şi 15 cupluri care au ajuns la 50 de ani de căsătorie. Tot cu prilejul sărbătorilor de iarnă, primarul Gheorghe Dumbravă şi viceprimarul Gheorghe Chelcea îl vor cinsti pe Ion Al-Radi, cel mai vârstnic locuitor din Stoeneşti, care va împlini 100 de ani pe 29 decembrie 2013. În afara unui premiu în bani, în valoare de 700 de lei, acestuia îi va fi organizată şi o masă festivă, la care au fost invitate să participe toate rudele sale. Născut chiar înainte de izbucnirea primului război mondial, Ion Al-Radi ne-a spus că nu a avut un regim anume în ceea ce priveşte alimentaţia „pentru a atinge suta”. „Nu am fost niciodată bolnav, nu am luat medicamente, dar în ultima perioadă nu prea mai văd bine şi mi-a cam dispărut puterea de a face treabă, pentru a îngriji casa cu toate cele necesare. Chiar şi aşa, obişnuiesc însă să merg foarte mult pe jos şi să-mi tai lemne singur din pădure pentru iernile grele”, a afirmat sărbătoritul, care şi-a pierdut soţia în urmă cu opt ani. Ion Al-Radi a luptat în cel de-al doilea război mondial timp de cinci ani, fiind mobilizat în Basarabia, alături de ceilalţi militari din Regimentul 2 Dorobanţi. „Nu am fost niciodată rănit, dar recunosc că mi-a fost greu să rezist, gândindu-mă mereu la soţia mea, care rămăsese singură acasă”, a încheiat longevivul locuitor din Stoeneşti, unchiul viceprimarului Gheorghe Chelcea. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button