Administratie

Primarul din Drăgăşani le pregăteşte o surpriză extraordinară elevilor de la Liceul Agricol

Nedelcu DragasaniCristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgăşani, estimează că semnarea contractelor pentru centrul de asistenţă socială şi Muzeul Viei şi Vinului vor fi semnate în cel târziu în luna mai.

„Asta înseamnă că lucrările propriu-zise vor începe în iulie-august. Din păcate, procedurile sunt greoaie, inclusiv în S.E.A.P. şi nu avem cum să le accelerăm. Aşa cum ştiţi, aceste două investiţii sunt componente ale unui proiect mult mai complex, de 6 milioane de euro, pe Axa 1 – „centre de dezvoltare urbană”, în care mai sunt prinse pasajul la nivel cu calea ferată, spre Suteşti, modernizarea întregii zone centrale a oraşului, cu străzi, cu parcurile, iluminatul public etc.. Problema este că au fost aprobate cele care – aş îndrăzni să spun – sunt mai puţin importante”, a explicat edilul PSD. Social-democratul s-a arătat oarecum dezamăgit că nu a primit finanţare întâi pentru celelalte două proiecte, mult mai importante. „Evident că mi-aş fi dorit să începem cu pasajul şi modernizarea întregii zone centrale. Aş fi schimbat semnificativ faţa oraşului. Nu spun că e un capăt de ţară sau că, Doamne fereşte, nu se mai fac şi acelea. Se vor realiza cu siguranţă. Probabil că se vor semna într-o lună, dar efectele se vor vedea prin 2013-2014”, a adăugat primarul Cristian Nedelcu. Întrebat cu ce investiţii urmează să continue modernizarea şi extinderea zonei de agrement de la Batca, după ce a amenajat parcul, lacul, ştrandul şi un patinoar, social-democratul a completat: „În proiectul de 6 mil. euro – spre exemplu – avem prevăzut ca, în zona respectivă, să amenajăm toată porţiunea dinspre Liceul Agricol. În pantă, vom face nişte fântâni arteziene, un izvor artificial, alei, două terenuri de tenis, un teren de handbal, cu nocturnă şi tot ce trebuie. Vă daţi seama că principalii beneficiari vor fi elevii de la liceu, care se vor bucura enorm după ce vom finaliza acest obiectiv. (…) Vor mai fi lucrări şi la grădiniţe, la Nicolae Bălcescu, la cea din Rahova. Tot ca noutate, pot să vă spun că, în această perioadă, se finalizează mansarda de la Grădiniţa I. C. Brătianu. Această lucrare a fost începută de fostul primar, Gheorghe Iordache. Anul trecut, am găsit resurse şi am alocat în jur de 1,3 mld. lei pentru a încheia lucrările. A ieşit ceva foarte frumos şi util. Vreau şi la căminul cultural de la Zlătărei să fac o recondiţionare totală. Sper ca CJ Vâlcea să mă ajute în acest sens”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button