Administratie

Primarul din Cîineni: Guvernul trebuie să spună ce are de gând cu autostrada şi cu cadastrarea gratuită!

După ce, anul trecut, la presiunea românilor din ţară şi din Diaspora, Guvernul a anunţat că accelerează proiectul privind construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti şi toate măsurile care ar uşura realizarea acestui obiectiv, cum ar fi, spre exemplu, cadastrarea gratuită a terenurilor, autorităţile de la Bucureşti au uitat ceea ce au promis şi, cu trecerea timpului, şi-au pierdut şi elanul.

Astfel că, după încă un an pierdut degeaba, în Vâlcea, proiectul autostrăzi nu a înaintat deloc Primarul Ion Nicolae, de la Câineni, ne confirmă acest lucru dezvăluindu-ne că, de luni bune, nimeni de la CNAIR sau de la Ministerul Transporturilor nu a mai călcat prin Nordul judeţului Vâlcea. „Iar în ceea ce priveşte cadastrarea gratuită a terenurilor din localitate, o chestiune foarte importantă, mi s-a spus că, deocamdată, se suspendă. Se face, în schimb, în comune în care nu există deloc investiţii.

Mie asta îmi spune că nu există seriozitate. Au venit aici, au stabilit trasee, au discutat una şi au făcut alta. Din partea noastră, au avut toată deschiderea. Am zis să se facă cum o fi, numai să se facă, cu două tuneluri la Cîineni Mari, restul suprateran, cu puncte de intrare şi ieşire la 15 km. înspre Sud (Cornet) şi 22 la Nord (Veştem). S-a tot vorbit atâta şi despre impactul asupra mediului. Haideţi să fim serioşi! Tot inventăm pretexte ca să o lungim!”, a spus, pe bună dreptate, Ion Nicolae. Primarul din Câineni a făcut un nou apel şi la autorităţile din Vâlcea, solicitându-le să ia atitudine. „Sunt câteva subiecte, cum ar fi autostrada şi cadastrarea, pe care Guvernul trebuie să fie foarte comunicativ. Executivul de la Bucureşti trebuie să spună foarte clar ce are de gând, ca oamenii să ştie”, a adăugat alesul local.


Articole Similare

Back to top button