Administratie

Primarul din Bălceşti vrea să introducă alimentarea cu apă în Poeni şi Chirculeşti

Curelaru BalcestiDacă în perioada fostei guvernări, nu a primit finanţare pentru proiectul depus la Ministerul Mediului în vederea modernizării parcului din centrul oraşului, acum, Ion Curelaru, primarul din Bălceşti, este mai optimist şi speră să obţină toate fondurile necesare atât pentru această investiţie, cât şi pentru altele.
Edilul PSD ne-a precizat că, iniţial, proiectul pentru modernizarea parcului a fost declarat eligibil, însă, după ce fosta Putere şi-a dat seama că este primar PSD, a decis să nu i-l mai finanţeze. „Sigur că avem şi alte proiecte pe care dorim să le realizăm. Spre exemplu, vrem ca, la Irimeşti şi Beneşti, unde am introdus apa, să băgăm şi canalizare. Aceasta este dorinţa oamenilor şi nu vrem să îi dezamăgim. Mai avem de reabilitat 15 kilometri de drumuri care în acest moment sunt pietruite. Este vorba despre o porţiune de drum din zona Goruneşti, despre un drum comunal (5 km.) din Irimeşti, Vasilaţi, Chirculeşti şi Palei. Ar mai fi un kilometru la Cârlogani, pe strada Preot Leon Dumitrescu, un kilometru pe Pajura şi doi kilometri pe Sticlăreşti-Boghea. În rest, vrem să asfaltăm câteva străzi din zona centrală”, a anunţat primarul Ion Curelaru. Reprezentantul PSD a menţionat că, în momentul de faţă, la Bălceşti, nu sunt acoperite cu reţele de apă două sate. „Sunt situate pe un platou şi, pentru a rezolva problema apei şi acolo, sunt necesare staţii de repompare. Este vorba despre Poeni şi Vasilaţi-Chirculeşti-Palei. Vreau neapărat ca, anul acesta, să rezolvăm această problemă”, a adăugat primarul din Bălceşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button