Administratie

Primarii din Vâlcea aşteaptă ca pe pâinea caldă relansarea PNDL

Ion Spîrleanu, primarul comunei Creţeni, rămâne de părere că Guvernul actual, după ce, anul trecut a desfiinţat FDI şi implicit investiţiile aprobate prin acest program, acum, trebuie să vină cu alte soluţii. Din punctul său de vedere, o nouă sesiune PNDL ar fi cea mai la îndemână, mai ales că un astfel de program ar contribui semnificativ la repornirea motoarelor economiei. Primarul Ion Spîrleanu a reamintit că, din cauza desfiinţării FDI, comuna Creţeni a pierdut o finanţare de aproape un milion de euro cu care avea în plan să modernizeze drumul Creţeni – Streminoasa, o variantă care scurta destul de mult distanţa până la DN 67B. “Urma să asfaltăm DC Creţeni – Stremioasa pe o distanţă de 1,3 kilometri, dar şi câteva uliţe care însumau 1,55 kilometri: 700 de metri în Streminoasa, 500 de metri în Mreneşti şi 300 de metri la Izvorul. PNDL a fost un program naţional extrem de bun pentru dezvoltarea locală şi rurală şi sper să continue. A fost un program pentru toţi primarii, iar dacă vă uitaţi pe liste, pe cifre, veţi observa că nu s-a ţinut cont de apartenenţa politică a primarilor”, a subliniat social-democratul.

Articole Similare

Back to top button