Politica

Prima oară când Buican îl pune la coţ pe Gutău

Foarte grav! Liderul PNL susţine că intoxicările din presă ar fi plătite din bani publici

La începutul acestei săptămâni, deputatul Cristian Buican i-a dat pentru prima oară peste nas primarului Mircia Gutău. Răspunzând unor provocări lansate în spaţiul public, PNL Vâlcea a transmis un comunicat de presă prin care exclude, într-un mod destul de contondent, o posibilă revenire în PNL a actualului primar al municipiului. „Mircia Gutău și-a ales calea atunci când s-a poziționat de partea PSD și a lui Liviu Dragnea, atât la nivel județean cât și la nivel național. Când girezi ani la rând măsurile aberante ale unui guvern care face rău românilor, când te aliezi la nivel județean cu un PSD format din oameni care își urmăresc doar propriul interes și nu lucrează pentru vâlceni, când susții la europarlamentare PSD-ul și când te poziționezi împotriva președintelui României, domnul Klaus Iohannis, candidatul PNL pentru alegerile prezidențiale din acest an, nu ai nici o șansă să devii membru al Partidului Național Liberal, nici la Vâlcea, nici în altă orgnizație!”, se precizează, foarte tăios, în comunicatul PNL Vâlcea. În acelaşi document, se mai arată că liberalii nu vor negocia cu nimeni valorile asumate sau prevederile statutare. “PNL Vâlcea va merge alături doar de cei care ne împărtășesc obiectivul de a face Vâlcea un judeţ prosper, un județ în care cetățenii să beneficieze de respect, de condiții de trai decente și de servicii publice de calitate. O bună guvernare județeană, care să aducă bunăstare vâlcenilor, reprezintă principalul obiectiv al PNL Vâlcea. PNL Vâlcea se delimitează public de orice fel de încercare de manipulare a opiniei publice și consideră că aceste zvonuri au fost răspândite de cei care, pe 26 mai, au primit o lecție usturătoare din partea vâlcenilor. Considerăm că această încercare de intoxicare a opiniei publice vâlcene este cu atât mai gravă cu cât ea este finanțată din bani publici. Pe această cale, atragem atenția autorităților județene că folosirea fondurilor publice în interes personal sau de grup/partid reprezintă infracțiune. PNL Vâlcea rămâne singura organizație politică județeană, ce de mai bine de 3 ani, scoate la iveală ilegalitățile și minciunile celor care se află la conducerea județului și a municipiului. PNL Vâlcea va continua să taxeze PSD și pe cei care îl susțin, de fiecare dată când se vor abate de la scopul de a asigura un trai mai bun vâlcenilor. În ciuda blocadei mediatice pe care PSD și aliații săi încearcă să o instaureze împotriva reprezentanților PNL care critică puterea județeană, filiala Vâlcea a PNL își va continua rolul de partid de opoziție și va taxa de fiecare dată incompetența celor care conduc astăzi județul și municipiul”, a mai avertizat organizaţia condusă de deputatul Cristian Buican.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button