Posada Perişani, la prima înfrângere cu Mitică Teleşpan pe bancă

* fosta campioană a Vâlcii a dat o replică bună „municipalilor” lui Cristi Lazăr, însă nu a reuşit să producă surpriza

Vineri, 31 octombrie, s-a disputat primul meci al etapei a XIII-a din seria Nord a Ligii a IV-a. Pe stadionul Oltchim, CSM II a înfruntat o fostă campioană a Vâlcii, Posada Perişani. Departe de forma de altădată, Posada, echipă aflată pe locul 10 înaintea acestei etape, nu a reuşit să producă surpriza. Jucătorii formaţiei din Perişani au înţeles doar parţial sfaturile antrenorului Dumitru Teleşpan, care părea legat la mâini într-o astfel de postură. Posada promite să revină la un nivel bun după pauza de iarnă. Până atunci, deşi a avut momente bune în jocul cu „satelitul” CSM-ului, Posada a fost nevoită, până la urmă, să se declare învinsă. Deznodământul s-a conturat încă din prima repriză. Ionuţ Stancu a deschis scorul din penalti, iar apoi a majorat avantajul echipei sale la 2-0. Până la pauză, Posada a redus din handicap tot din penalti, prin Răcăreanu. În partea secundă, deşi s-a luptat, Posada nu a mai avut forţa de a întoarce rezultatul. Tot „municipalii” au mai marcat, prin Ion Marin, care a stabilit scorul final, de 3-1 pentru CSM II. La acest meci a asistat şi antrenorul principal al CSM-ului, Erik Lincar, împreună cu staff-ul său. Aceştia au avut de urmărit câţiva fotbalişti din lotul mare al CSM-ului, printre care Ionuţ Stancu, Rareş Cucui şi Iosif Melcea. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button