Pierdere importantă pentru sportul vâlcean! Doi antrenori de mare valoare pleacă definitiv din Râmnic

Maria Ciulei s-a născut pe 8 septembrie 1950. În toamnă, de Sfânta Marie Mică, va împlini 70 de ani. Va fi ultima aniversare pe care o va petrece la Vâlcea. Renumita antrenoare de handbal vâlceană şi soţul său, Emil Ciulei, de asemenea un valoros antrenor, dar de fotbal, vor pleca definitiv de la poalele Capelei. Merg în Ardeal, mai exact la Cluj-Napoca, unde familia li se va reîntregi. Vor locui într-un apartament pe dealul Floreştilor şi le vor avea alături pe cele două fiice, Rodica şi Raluca, dar şi pe cele două nepoţele, în vârstă de patru ani, respectiv trei luni. În decembrie amenajarea locuinţei va fi gata, astfel că Maria şi Emil Ciulei îşi vor petrece Crăciunul departe de locul pe care l-au considerat acasă timp de câteva decenii.
Pentru cei care au uitat sau nu cunosc aceste detalii, Maria Ciulei este originară din comuna Pietrari, judeţul Vâlcea. A urmat liceul ”Nicolae Bălcescu”, din Rm. Vâlcea, iar apoi a mers la Bucureşti, unde a terminat IEFS (Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport). În Capitală l-a cunoscut pe Emil Ciulei, absolvent al aceleiaşi facultăţi. ”Ne-am întâlnit la Bucureşti. El terminase deja facultatea. Ne-am cunoscut la dansuri populare. După facultate, el a devenit antrenor de fotbal, eu am mers pe handbal. Era din Făgăraş, iar după ce amândoi am terminat studiile, ne-am mutat acolo. Eu am jucat handbal, dar numai în liceu. M-am pregătit să merg la Rapid, dar nu am mai ajuns. La Făgăraş, am stat patru ani ca profesor de sport la Liceul de Chimie. Am fost repartizată la Codlea. În 1977 s-a înfiinţat Clubul Sportiv Şcolar Făgăraş. Am ajuns acolo, la secţia de handbal. Am făcut echipă, iar în primul an de divizie şcolară am ajuns la Vâlcea, la turneu, unde am luat locul 5. O aveam în echipă pe Liliana Ţopea, jucătoare de lot naţional, care a câştigat de patru ori Liga Campionilor, o dată în Germania, iar de trei ori cu Hypo Viena, fiind «transferată» în Austria de legendarul Gunnar Prokop. A plecat din ţară la Revoluţie. Era la lotul naţional de junioare”, a rememorat Maria Ciulei.

Maria Ciulei a ajuns la Chimistul în 1983. A cucerit Cupa EHF, Supercupa Europei. Nu a mai plecat de la poalele Capelei

După anii de facultate şi cei petrecuţi ca profesor şi antrenor la Făgăraş, Maria şi Emil Ciulei au ajuns la Vâlcea. Maria Ciulei s-a întors acasă în anul 1983 şi de atunci nu a mai plecat de aici. Zeci de generaţii, sute de sportive i-au trecut prin mână. Cele mai multe au făcut handbal de performanţă, au ajuns jucătoare de talie mondială. ”Am venit la Chimistul împreună cu Liliana Ţopea. Am venit ca antrenor secund. Aveam şi grupe de junioare. Aveam catedră de colectiv sportiv (cum se numea atunci) la Nr. 9. La nivel de seniori, la Chimistul, cu Pilică Popescu principal, am câştigat Cupa EHF, iar cu Gerhard Supercupa Europei. În 1986, Gerhard a zis că nu mai vrea să aibă antrenor secund. Atunci au înfiinţat Centrul de Copii şi Juniori la Oltchim. Am fost coordonatorul Centrului. Aveam fete cu care lucrasem, iar în 1988 am intrat în Divizia Şcolară. Înainte de Revolutie, se promova în divizia şcolară prin multe jocuri, turnee în serii, semifinale şi turneu final, nu pe bază de înscriere, ca acum. De fiecare dată când am promovat în divizie şcolară, am fost în turneul final. Alte echipe care intrau, ori retrogradau, ori erau pe ultimele locuri. Am obţinut cu Chimistul titlul de campioană. A fost primul titlu naţional la handbal, în Vâlcea.
Dintre jucătoarele mele, atunci aveam trei fete la lot, pe Monica Iacob, portarul Cristina Dogaru şi extrema stângă Florentina Carcadia. În `89 m-am calificat la turneul final, dar eram însărcinată. Am născut-o pe Rodi, a doua fată. Nu am mai ajuns la turneul final. A mers în locul meu domnul Cincă şi a câştigat titlul naţional. Ulterior, domnul Gavrilescu nu m-a mai primit la centru. A zis că, având un copil mic, nu mai am timp să mă ocup de handbal. M-am titularizat la Clubul Sportiv Şcolar. Am făcut acolo echipă. O aveam şi pe Carmen Niţescu, care a jucat şi ea la Oltchim. Am mers la calificări pentru divizie şcolară cu CSŞ Vâlcea. Apoi, a venit domnul Gavrilescu la CSŞ, că nu mai avea jucătoare şi le-a cerut de la director pe toate fetele mele. Directorul i-a spus DA, dar nu fără Ciulei, pentru că nu avea cum să justifice catedra. M-au rechemat la club, m-au angajat în Combinat şi am rămas la Chimistul, cu Roşca, Mori Torok, Cristina Rouă, Dinu Cojocaru şi toţi ceilalţi, până când s-a desfiinţat. Din 1986 mi-am desfăşurat activitatea numai la copii şi juniori. Am simţit că e locul potrivit pentru mine”, povesteşte una dintre cele mai valoroase şlefuitoare de talente din ”Capitala Handbalului Feminin Românesc”.

Ţopea, Carcadia, Niţescu, Iacob, Dogaru, Ilie, Zamfirescu, Roşca, Gogîrlă sunt doar câteva dintre jucătoarele pe care le-a dat handbalului mare

După ani de muncă, are cu ce se mândri! Din mâna Mariei Ciulei au ieşit multe handbaliste care au evoluat pentru echipe importante la nivel naţional şi peste hotare.
”În fiecare generaţie cred că am avut una sau mai multe jucătoare care au ajuns la loturile naţionale. Multe au făcut handbal de performanţă, altele încă mai joacă. Alicia Gogârlă făcea naveta de la Bucureşti ca să lucreze aici, cu mine. Venea vinerea şi se întorcea duminica la Bucureşti, pentru şcoală. Trei ani a mers aşa. Apoi s-a mutat la Vâlcea, dar când Simona s-a despărţit de HCM, s-a supărat, a luat-o pe Alis şi a dus-o la Chimia. Din cele mai vechi, am lucrat cu Cristina Dogaru (care a câştigat Champions League cu Podravka Koprivnica), Florentina Carcadia, care a jucat mulţi ani în Belgia, Monica Iacob care a fost pe la Constanţa, apoi s-a stabilit în Franţa. După ce s-a desfiinţat Oltchim, m-a luat Toma Pleşa la HC Oltenia. Acolo, am făcut echipă şi am ajuns la turneul final de junioare 2. Din generaţia 1996, am dat patru campioane mondiale de junioare, pe Izabela Roşca, Alina Ilie, Iulia Andrei şi Oana Bucă. Trei dintre ele joacă în Liga Naţională, iar Roşca e în Norvegia. Portăriţa ca ea nu am avut niciodată. Dacă s-ar fi ţinut o evidenţă, cred că e portarul cu cele mai multe goluri marcate din poartă în poartă. Avea nişte calităţi extraordinare. Ieşea la intercepţie şi marca pe bandă rulantă. Am mai avut şi multe alte fete talentate, dar s-au mai pierdut pe drum. Am mai lucrat cu Mădălina Zamfirescu, o fată deosebită, pe care o avem acum la Vâlcea. Altele sunt la Centrul de Excelenţă, au mai plecat pe la Energetic”, a precizat Maria Ciulei.

A dat patru campioane mondiale de junioare, o vicecampioană mondială de tineret şi nu a primit nicio strângere de mână. HC Oltenia, unul din capitolele negre din carieră

Sufleteşte, Maria Ciulei e cu inima împăcată că nu şi-a bătut joc de handbal şi a muncit pentru a da handbalului românesc multe talente. Are, însă, şi anumite regrete, lucruri sau gesturi care au dezamăgit-o în cei peste 45 de ani de carieră în antrenorat. Pentru toate valorile care au scris istorie pentru handbalul vâlcean şi cel românesc, nu a primit nici măcar o strângere de mână. Alţii au cules roadele performanţelor sale. ”Am satisfacţia că am făcut tot ce a depins de mine pentru a produce jucătoare pe bandă rulantă, însă nu pot să uit anumite episoade din viaţa mea de antrenor la Vâlcea, care mi-au lăsat un gust amar şi un gol în inimă. După Campionatul Mondial de junioare, unde România s-a clasat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, echipă în care am avut patru jucătoare, pe Alina Ilie, Iulia Andrei, Izabela Roşca şi Oana Bucă, alţii au primit recompense financiare substanţiale şi titluri de cetăţeni de onoare. Eu, nici măcar o strângere de mână, un «Mulţumesc». Carmen Niţescu, o altă jucătoare formată de mine, a obţinut titlul de campioană mondială de tineret, în 2005. Alina Ilie a fost şi vicecampioană mondială de tineret. Parcă nici nu am existat. Nu am primit felicitări, nicio diplomă din partea DJST sau a Primăriei. Ce să mai zic de vreo primă… După despărţirea de Oltchim, am vrut să-mi deschid propria şcoală de handbal. Mi-a spus Relu Roşca să nu mă grăbesc, că mergem la HC Oltenia, clubul lui Toma Pleşa şi facem treabă bună acolo, că va fi bine. După trei ani de muncă cu generaţia 1996, perioadă în care am obţinut şi titlul de vicecampioane naţionale de junioare 4 (am fost învinşi de Brăila în finală, cu un gol), domnul Pleşa a vândut toate jucătoarele la Şcoala 181 Bucureşti. Pe Mădălina Zamfirescu s-au luat 1200 de euro. Eu nu am văzut un leu. Ne-a spus că Şcoala 181 preia tot, cu antrenori cu tot. M-am dus un an la Bucureşti. Jucătoarele erau nemulţumite, eu începusem să nu mai fiu plătită şi aşa s-a ales praful de alţi ani de muncă. După aceste capitole din viaţa mea, am ajuns la Torok. Am obţinut şi aici o medalie. Am cucerit titlul naţional cu junioarele 5 de la HCM Torok. Am jucat la Tg. Mureş chiar cu echipa locală. Alicia Gogîrlă a primit titlul de cel mai bun jucător al turneului şi cel mai bun inter-dreapta, iar Ingrid Andronache a fost declarată cea mai bună extremă dreapta. Din generaţiile tinere, două jucătoare sunt la Centrul de Excelenţă – portarul Elena Marica (ce a fost pentru o perioadă şi la Naţională) şi Bianca Neacşu (care joacă centru, inter stânga, extremă stânga, la Energetic, copilă cu calităţi extraordinare). Majoritatea fetelor pe care le-am avut au trecut pe la Energetic şi Chimia, iar acum, mai nou, şi la CSŞ, în echipa de junioare I, care e pe primul loc”, a mai declarat, cu regret şi amărăciune în suflet, dar şi mândrie pentru reuşitele sale, Maria Ciulei.

”Apără…HUŢUPAN!”. Nu Luminiţa, ci Ştefania!

Ultimele generaţii cărora Maria Ciulei le-a pus mingea de handbal în mână sunt 2008, 2009, 2010 şi 2011. Deşi nu va putea să fie în continuare alături de cele mai mici dintre jucătoarele pe care le-a pregătit, antrenoarea de handbal vâlceană speră să le vadă peste câţiva ani jucând la echipe de top. Din tânăra generaţie, Maria Ciulei crede că poate ajunge o handbalistă de mare valoare şi fiica Luminiţei Huţupan Dinu, cel mai bun portar al României din toate timpurile. Ştefania Dinu e deja îndrăgostită de sportul cu mingea mică.
”Dintre cele mici sunt câteva jucătoare de perspectivă. Aş aminti-o pe fetiţa Luminiţei Dinu, care poate fi oricând portar, dar şi ca jucătoare de câmp se descurcă minunat. E născută în 2010. Când a venit la mine, la HCM Torok, nici coarda nu voia să sară cu maică-sa, acasă. Şi o să mai vină şi altele din urmă, dacă se lucrează cu ele cum trebuie. Eu nu mă mai ocup din decembrie. În ianuarie am mai fost la câteva antrenamente, dar doar atât. Parcă am prevestit ce va urma. Am hotărât atunci că nu mai are rost să continui, pentru că fiica mea era însărcinată şi urma să aducă pe lume o a doua fetiţă. Am făcut patru ani naveta la Bucureşti ca să o ajut cu cea mare şi am zis că e momentul să mă opresc aici, la Vâlcea”, a mai adăugat Maria Ciulei.

”Nu voi mai antrena la Vâlcea. În decembrie ne mutăm la Cluj”

Maria Ciulei se va dedica în totalitate ”meseriei” de bunică, însă, în puţinul timp liber, şi-ar dori să mai poată antrena la Cluj, unde va ajunge în iarna acestui an. Fiica sa cea mare, Raluca (fostă sportivă de performanţă – a jucat tenis de câmp, care a studiat în America, apoi a urmat facultatea de matematică și un master în în același domeniu, în Elveţia, unde a câştigat şi Roland Gaross-ul pe echipe) are o şcoală de tenis la poalele Feleacului. Clubul va avea, probabil, mai multe ramuri sportive, iar Maria Ciulei mai are putere de muncă, aşa că intenţionează să formeze o grupă de junioare şi la Cluj sau dacă nu, măcar să se ocupe de pregătirea fizică a copiilor care vor veni la tenis de câmp.
”La Vâlcea nu voi mai antrena. Ne mutăm în decembrie la Cluj. După atâţia ani de pauză, vom fi din nou alături fiicele noastre, Raluca şi Rodica. Raluca locuieşte deja în Cluj-Napoca, iar noi şi Rodi ne vom muta la sfârşitul anului. Voi locui în acelaşi bloc cu Rodi. Raluca stă două blocuri mai jos. Am stat şi m-am gândit şi cred că cel mai mult, de la Vâlcea, îmi va lipsi Dealul Capela. În ultimele luni l-am descoperit mai bine decât în atâţia ani de antrenorat şi cantonamente făcute pe cărările din pădure, până la Boul de piatră şi pe multe alte trasee. Dar am şi la Cluj verdeaţă, aer curat. Cartierul e pe un deal. Oricum, voi avea activitate cu cele mici, aşa că nu am timp să mă plictisesc. Sper ca măcar una din cele două nepoţele să iubească sportul. Cea mare are rachetă de tenis de la mătuşa ei, dar şi multe mingi de handbal. E atrasă de mişcare, dar tatăl ei e IT-ist, deci nu ştiu dacă nu cumva va dori să meargă în direcţia asta. Şi mama ei, Rodi, a făcut sport. Am avut-o la handbal câţiva ani, dar a fost descurajată pentru că era minionă şi a decis să renunţe. Făcea parte din generaţia de `89, în care s- regăsit şi Patricia Vizitiu, de la Hunedoara, dar şi fiica Rodicăi Pestrea, Monica. Am ajuns cu ele la turneul semifinal, care a avut loc la Zalău. Conduceam, dar a intrat domnul Tadici în sală şi s-a schimbat arbitrajul. Am pierdut la un gol. Ne-am clasat pe locul 3 şi nu am mers mai departe. A fost finalul sportiv al multor fete din acea generaţie. Rodi a făcut apoi arbitraj, dar până la urmă viata a dus-o pe alte cărări și a renunțat”, a mai spus, în încheiere, Maria Ciulei. (S.S.)
(FOTO: Facebook Maria Ciulei)