Pentru a-şi consolida poziţia în clasament, Damila trebuie să câştige cu FC Cisnădie
În Seria a IV-a a Ligii a III-a, lupta pentru promovare e extrem de strânsă, iar primele şase clasate par a fi de valori sensibil egale. În etapa a 10-a, care va avea loc vinerea aceasta, au loc mai multe meciuri de top, printre care se numără şi cel pe care Damila îl va susţine la FC Cisnădie. Practic, după această rundă, jucătorii pregătiţi de Gabriel Mangalagiu s-ar putea distanţa ce celelalte adversare, în cazul în care va reuşi să se impună. Liderul Jiul Rovinari are o misiune grea la Mediaş şi, dacă va pierde, îşi va diminua considerabil şansele la titlu, în timp ce Minerul Motru (locul 2) primeşte vizita celor de la Girom Albota (locul 4).
Lucian Munteanu: „La Cisnădie, vom avea o misiune extrem de grea”
Damila Măciuca nu subestimează deloc forţa de joc a adversarei de vinerea aceasta, FC Cisnădie, mai ales că, dacă aruncăm o privire asupra clasamentului Seriei a IV-a, formaţia sibiană dispune de un golaveraj mai bun. „Damila se află într-o creştere evidentă de formă, dacă ţinem cont că a marcat de nouă ori în ultimele trei meciuri şi n-a încasat nici un gol. Treptat, echipa devine omogenă, singurul lucru care ne lipseşte în acest moment, de vreme ce avem jucători de valoare. FC Cisnădie e o formaţie cu ştate vechi la acest nivel, care e capabilă de rezultate surpriză. Am observat că ia bătaie pe teren propriu şi bate în deplasare. În plus, clasamentul ne arată că adversarii un atac eficient şi o defensivă pe măsură. La Sibiu, vom avea cel mai greu meci din actualul sezon, dacă-l omitem pe cel cu Minerul Motru”, ne-a informat Lucian Munteanu, preşedintele echipei Damila.