Liga NationalaHandbal

Patru echipe din Liga Națională participă, înainte de Anul Nou, la Memorialul ”Tită”, de la Vâlcea

SCM Rm. Vâlcea se reunește luni, 6 decembrie, după minicavanță. Echipa de handbal de la poalele Capelei va avea incluse, în programul de pregătire, din următoarea perioadă și mai multe partide de verificare. O parte dintre ele se vor disputa chiar înainte de Revelion. Pe 28 și 29 decembrie se va desfășura, în Sala Sporturilor ”Traian” din Rm. Vâlcea, cea de-a XIII-a ediție a Memorialului ”Constantin Tită”. Invitata obișnuită a gazdelor, HC Zalău, nu va fi prezentă la turneu. Relațiile între cele două tabere nu mai sunt aceleași ca până acum după ultimul duel din campionat. Oricum, în aceeași perioadă, formația sălăjeană a confirmat prezența la o competiție care se va desfășura pe terenul celor de la Baia Mare și la care mai participă, alături de Minaur și Zalău, Bistrița și Kisvardai.

La Vâlcea, formația pregătită de Bent Dahl, SCM, va da piept cu SCM Gloria Buzău, CSM Slatina și Dacia Mioveni 2012. Cezar Tită, fiul fostului ”general” de la DJST, Constantin Tită, a anunțat că programul meciurilor va fi stabilit zilele următoare.

”Accesul la toate jocurile este gratuit, ca la fiecare ediție, dar cu respectarea cerințelor sanitare: participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori; prezentarea certificatului care atestă vaccinarea anti COVID 19”, a mai precizat Cezar Tită.

Articole Similare

Back to top button