Administratie

Oraşul Brezoi reuşeşte să genereze mai puţin gunoi

La Brezoi, colectarea selectivă a gunoiului menajer funcţionează de 7 luni, iar rezultatele încep să se vadă. În opinia primarului Robert Schell, această activitate se derulează mult mai bine la case (90 %), dar se caută soluţii pentru a o eficientiza şi în zona blocurilor. „Pentru anul trecut, avem de achitat la Fondul de Mediu în jur de 180 de mii de lei – un fel de taxă de infringement pentru că nu am reuşit să scădem cantitatea de deşeuri trimisă spre depozitare. În prezent, constatăm însă o îmbunătăţire semnificativă, cum spuneam. Avem cu 20 de tone mai puţin gunoi, în fiecare lună, motiv pentru care, cel mai probabil, de anul viitor, nu vom mai fi nevoiţi să plătim nimic”, a anticipat Robert Schell, primarul oraşului Brezoi.

 

Articole Similare

Back to top button