Liga IV

Olteţul Zătreni a pierdut amicalul de la Laloşu

Valcu_NicolaeOlteţul Zătreni a pierdut primul amical pe care l-a disputat în această vară. Sâmbăta trecută, elevii lui Nicolae Vâlcu au fost înfrânţi de Ştiinţa Laloşu, cu scorul de 2-1 (0-0), meciul având loc pe terenul echipei din Liga a V-a. Chiar dacă au înscris primul gol prin Petre Purcărea, fotbaliştii din Zătreni au reuşit „performanţa” de a se bate singuri. Adrian Vîlcu a restabilit egalitatea printr-un autogol, iar în prelungirile partidei, jucătorii echipei gazdă au dat lovitura după o gravă greşeală în defensiva celor din Zătreni.

Nicolae Vîlcu, antrenor Olteţul Zătreni:
„Unii jucători m-au dezamăgit şi s-ar putea să plece”

„Am jucat în general bine, dar am observat şi câteva lacune. Trebuie să recunosc că sunt şi unii jucători care m-au cam dezamăgit, nu prefer să le dau numele, dar ei ştiu precis despre cine vorbesc. Dacă nu se vor pune la punct cu pregătirea, s-ar putea să ne despărţim de ei în această vară”, a spus Vîlcu după meciul de la Laloşu.
Altfel, Nicolae Vîlcu a pus ambiţia enormă de a învinge a adversarilor şi pe seama faptului că fotbaliştii din Laloşu au dorit să învingă în mod special echipa pe care el o antrenează. „De fel, sunt din Laloşu, iar fotbaliştii de acolo ştiu asta şi joacă de fiecare dată cu o ambiţie maximă, peste aşteptări, cu Olteţul Zătreni”, a menţionat Vîlcu.
În duelul cu Ştiinţa Laloşu, Olteţul Zătreni a evoluat în următoarea alcătuire: Victor Herăscu – Mircea Herăscu, Purcărea, Staicu, Ad. Vîlcu, Bodescu, Cl. Ninciuleanu, Cârciumărescu, Merişanu, Bog. Cercel, Căt. Popescu. În repriza secundă, au mai intrat pe teren Măd. Nincilueanu, Petrişor Cârstea şi Ionuţ Iordache. A absentat motivat Marius Truşcă, învoit de antrenorul Nicolae Vîlcu pentru a fi prezent la o nuntă.

După Ştiinţa Laloşu, urmează Ştiinţa Grădiştea

Olteţul Zătreni va disputa următorul meci amical la finele săptămânii, în compania echipei Ştiinţa Grădiştea. Duelul va avea loc duminică, 31 iulie, pe terenul din incinta cochetei baze sportive pe carr primarul Ilie Boiangiu a construit-o la Grădiştea. „Din cauza faptului că terenul de joc din Zătreni a fost arat, în locul său urmând a fi construită, în perioada următoare, o cochetă bază sportivă, suntem nevoiţi să jucăm toate amicalele din această vară în deplasare”, ne-a spus Vîlcu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button