Diverse

O tânără din Vâlcea continuă să scrie istorie în primul eşalon fotbalistic european

O tânără din Vâlcea continuă să scrie istorie în primul eşalon fotbalistic european. Se numeşte Ştefania Vătafu, luna aceasta a împlinit 26 de ani, iar în prezent evoluează pe postul de mijlocaş la RSC Anderlecht, cel mai performant club din Belgia.  

Astăzi, echipa Ştefaniei a avut un meci amical cu PSV Eindhoven, pe care l-a câştigat cu 2-1. Următorul pas, după această perioadă de pregătire, este Champions League. În mai puţin de două săptămâni, vor începe meciurile din grupe, iar vâlceanca noastră pare mai în formă ca niciodată.

După cum probabil se ştie, Ştefania Vătafu a început să joace fotbal la 10 ani, la FC Ciobanu (Rm. Vâlcea). Apoi, a jucat la CFF Cluj şi Olimpia. În 2017, a fost împrumutată la UDG Tenerife, iar în vara anului 2018 a ajuns în Belgia. În selecţionata de senioare a României a debutat în 2009, iar în cele 69 de meciuri pe care le-a jucat sub steagul tricolor a înscris 15 goluri. În 2013 şi 2014, a fost desemnată „jucătoarea anului” în România.  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button