Administratie

O fostă şcoală din Creţeni, construită cu peste 60 de ani în urmă, se reface total şi devine grădiniţă

După ce, în urmă cu câteva luni, cu sprijinul CNI, a reuşit să finalizeze lucrările la căminul cultural, acum, Ion Spîrleanu, primarul localităţii Creţeni, se pregăteşte să încheie încă o investiţie importantă pentru comunitatea sa – dispensarul. Următorul obiectiv pe care social-democratul îl va demara va fi refacerea din temelii şi recompartimentarea unei foste şcoli. Lângă primărie, în locul acesteia, va fi amenajată o grădiniţă cu program normal. „Clădirea avea peste 60 de ani. Era foarte degradată, dar am găsit o soluţie de finanţare prin PNDL. În aceste condiţii, am ţinut licitaţia, procedura de achiziţie s-a încheiat recent şi urmează să începem lucrările imediat cum condiţiile meteo vor fi propice. Lângă grădiniţă, avem şi o şcoală renovată. Are clase V-VIII, iar în urmă cu câţiva ani, cu ajutorul Inspectoratului Şcolar, am modernizat-o, astfel că, la ora actuală, este aşa cum ar trebui să fie”, a apreciat Ion Spîrleanu. Primarul din Creţeni a adăugat că, pentru elevii din localitate, a mai avut un proiect interesant, care a vizat crearea unui centru de zi. În luna iunie, se termină al 5-lea an de monitorizare, adică ultimul, şi probabil că, după aceea, va fi transformat tot în grădiniţă. „Centrul de zi pentru sprijinirea copiilor proveniţi din familii dezorganizate, cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, cu posibilităţi reduse ori cu alte probleme, şi-a atins scopul. Prin rotaţie, zilnic, am avut aici câte 15 prichindei. Le-am oferit o masă caldă, au fost ajutaţi la teme, au fost consiliaţi şi… n-a fost rău. Din toamnă, ca să-i putem asigura finanţarea în continuare, eu cred că va trebui să transformăm centrul de zi în grădiniţă cu program prelungit. Este important deoarece le vom putea oferi o masă în continuare. Sigur, urmează să lansez propunerea mea în Consiliul Local, apoi să vedem ce iese. Poate va rămâne tot centru de zi, nu ştiu!”, a detaliat social-democratul, încrezător totuşi că aleşii comunei vor considera oportună varianta sa.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button