Politica

Numai la Râmnicu Vâlcea se poate întâmpla!

Primăria plăteşte 13.000 de euro pentru un veceu de 13 mp

La finele săptămânii trecute, consilierul municipal PNL Bogdan Pruteanu a făcut o descoperire foarte interesantă. Într-una dintre propunerile Executivului privind o serie de investiţii la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, apar şi câteva documente prin care se solicită alocarea unei sume de peste 13.000 de euro pentru modernizarea unui grup sanitar, în suprafaţă de doar 13 metri pătraţi.
Făcând un scurt calcul, liberalul a constatat că preţul pe care conducerea Primăriei vrea să-l dea pentru această lucrare depăşeşte colosala valoare de 1.000 de euro / mp, iar asta în condiţiile în care nici măcar nu este vorba despre o construcţie nouă. Mai mult decât atât, după ce a verificat la faţa locului cum stau lucrurile, Pruteanu a observat că lucrarea este aproape terminată, iar materialele folosite de firma constructoare nu sunt suflate în aur, ca să justifice cumva preţul menţionat. „Aşa ceva se poate întâmpla numai la Râmnicu Vâlcea, unde unii chiar nu se mai satură şi îşi bat joc de banii publici!”, a apreciat reprezentantul PNL, după vizita la CN Mircea cel Bătrân.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button