Administratie

Noul primar de la Creţeni depune în decembrie a.c. documentaţia pentru introducerea gazelor

Constantin Catrina, noul primar de la Creţeni, a intrat deja foarte serios în activitate. Una dintre primele probleme pe care le-a abordat a fost stadiul proiectului privind introducerea gazelor în comună. La câteva zile după alegeri, Catrina a convocat o întâlnire cu primarii din Mitrofani, Suteşti, Amărăşti, Glăvile şi Pesceana, iar cu acea ocazie a aflat că, de fapt, proiectul respectiv s-a blocat.

“De un an, asocierea celor 6 comune nu a fost finalizată la instanţă, iar acordul de principiu de la TRANSGAZ privind introducerea gazelor naturale nu a fost obţinut nici până în prezent. Pentru toate aceste motive, şi nu numai, am hotărât să fac o nouă asociere – cu primarii comunelor Suteşti şi Amărăşti, pentru a putea accelera şi implementa acest important proiect. În acest sens, m-am întâlnit cu reprezentantul unei firme importante care deja a solicitat acordul TRANSGAZ şi va realiza studiul de fezabilitate al lucrării, zilele viitoare. Pentru realizarea SF-ului, este necesară topografierea tuturor drumurilor din comună, pe unde trebuie să treacă reţeaua de gaz. Din păcate, nu am găsit în arhiva primăriei ridicările topo pe suport electronic, motiv pentru care m-am deplasat la OCPI Vâlcea, de unde am obţinut o parte dintre ele. Celelalte le facem cu un inginer specializat în topografie-cadastru-gedeozie, care a şi început măsurătorile pentru satele Mreneşti-Dos şi Popeşti”, a anunţat primarul de la Creţeni, cu menţiunea că studiile aveau să fie gata a doua zi şi trimise imediat la firma care va realiza SF-ul. “Tot în această perioadă, am discutat cu un specialist în consultanţă care ne va ajuta să depunem, în cel mai scurt timp, documentaţia pentru gaze – adică în prima jumătate a lunii decembrie 2020. De asmenea, m-am întâlnit cu un specialist în atragerea de fonduri europene, care mi-a promis că ne va da concursul în acestă deosebit de importantă direcţie”, a completat primarul Constantin Catrina.

Articole Similare

Back to top button