Auto-Moto

Noul Polo este “Maşina anului 2010”

Festivitatea oficială de premiere organizată la Wolfsburg
Acesta este premiul care se bucură de cea mai mare atenţie şi a fost înmânat prof. dr. Martin Winterkorn cu ocazia unei ceremonii organizate la Wolfsburg în această seară. Astfel, Noul Polo a fost desemnat oficial Maşina Anului 2010.

În discursul său ocazionat de decernarea premiului, prof. dr. Martin Winterkorn, preşedintele consiliului de administraţie al Volkswagen AG, a adresat mulţumiri deosebite angajaţilor: “Este nevoie de o echipă deosebită pentru a da naştere unor câştigători, aşa cum este Polo. Sunt mândru că grupul Volkswagen dispune de o echipă atât de puternică şi de motivată care a realizat modelul Polo, care beneficiază de tehnologie, calitate şi siguranţă de ultimă generaţie accesibile tuturor clienţilor.”
Juriul alcătuit din 59 de jurnalişti de marcă din domeniul automobilistic din 23 de ţări europene a ales deja cele mai bune modele noi la finalul lunii noiembrie a anului trecut. 33 de modele au fost testate deja de juriu în acest an. Şapte modele au ajuns în finală, iar Polo a fost desemnat câştigător.
Suplimentar faţă de titlul râvnit de “Maşina anului”, noul Polo a obţinut numeroase alte premii de la lansarea pe piaţă care a avut loc în vara anului trecut: lista succeselor include distincţiile “Volanul Verde” şi “Volanul de Aur” (Springer Verlag), “Maşina anului 2009” (auto motor sport) şi “Trofeul Auto” (Autozeitung). De asemenea, Polo a obţinut cinci stele la testul de impact Euro NCAP organizat în baza unor standarde mai stricte.
„În România, în cele 6 luni de la lansare, Noul Polo s-a bucurat de un real succes, fiind vândute peste 800 de unităţi. Designul dinamic şi mult întinerit, calitatea materialelor şi a finisajelor din interior cât şi gama de motorizari Euro 5 ale Noului Polo au impus noi standarde în clasa sa.” declară Sebastian Vlasceanu, Director de Marketing si Comunicare Volkswagen.
Polo este disponibil în prezent cu o gamă de şapte propulsoare – patru pe benzină şi trei diesel. Polo BlueMotion 1.2 TDI (55 kW / 75 CP) simbolizează potenţialul oferit de cele trei noi motoare diesel; cu un consum mediu de carburant de 3,3 litri la 100 de kilometri şi 87 g CO2 / kilometru, este cel mai economic model cu cinci locuri din lume şi se remarcă şi prin cel mai scăzut nivel de emisii de noxe.

Sursa: Nurvil Rm.Valcea

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button