Politica

Noul director al ABA Olt, un fel de frecţie la picior de lemn

De această dată, în funcţia de director al Administraţiei Bazinale de Apă Olt n-a mai ajuns un vâlcean, cum spuneam şi săptămâna trecută. Se pare că noul manager, Alexandru Liviu Pietriş, a avut pile foarte grele, din moment ce i-a învins atât pe Ştefan Prală, susţinut de Mircia Gutău şi o parte din PSD, cât şi pe fostul primar Gigi Matei.  

Totuşi, noul director al ABA Olt nu vrea etichete şi încearcă să arate că este un fel de tehnocrat. Luni, a anunţat că este pus pe treabă şi că vrea să ajute localităţile care întâmpină probleme din cauza inundaţilor. „Pentru diminuarea riscului la viituri şi punerii în siguranţă a obiectivelor (poduri, podeţe, drumuri, linii electrice etc.) şi gospodăriilor populaţiei riverane cursurilor de apă, Administraţia Bazinală de Apă Olt, prin SGA Vâlcea acţionează în prezent cu 3 buldozere şi 3 excavatoare pentru reabilitarea zonelor critice apărute din cauza fenomenelor hidrometeorologice periculoase produse în perioada 7 – 11 mai 2017, pe cursurile de apă pr. Bistriţa la Frânceşti – zona pod primărie, pr. Stăneasca la Stoileşti – satul Izvorul Rece şi pr. Topolog la Nicolae Bălcescu, prin decolmatarea şi reprofilarea albiei minore a acestora, lucrări estimate la un volum de 37.500 mc. de terasamente cuantificate la valoarea de 72.500 lei”, a transmis ing. Liviu Pietrişi. Directorul ABA Olt a adăugat că lucrările de decolmatare a pârâului Bistriţa, pentru punerea în siguranţă a drumului de acces spre satul Viişoara, implicit a podului şi a bornei LEA 400 kv., la Frânceşti, au fost finalizate. „Prin programul propriu de gospodărire a apelor aferent anului 2017, SGA Vâlcea va desfăşura astfel de acţiuni în zonele unde există riscul blocării cursurilor de apă”, a mai spus Pietriş. Datele comunicate de el nu reprezintă însă nici 1 % din problemele din Vâlcea, ceea ce înseamnă că trebuie să cunoască judeţul luându-l la pas.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button