Politica

Nicu Gheorghe s-a întors în PC şi are planuri mari

Gheorghe Nicolae, fost vicelider al PC Vâlcea, s-a întors în partid, după ce, în urmă cu câteva luni, a avut un conflict destul de dur cu câţiva dintre şefii săi de la Bucureşti.

Ba mai mult decât atât, conservatorul pare mai optimist ca niciodată şi spune că PC are şanse foarte mari să facă o figură bună la alegerile de anul viitor. „Sunt simplu membru, dar chiar şi în această calitate, în ultimele două luni, am mers în tot judeţul şi m-am interesat cum stă partidul. Semnalele pe care le-am primit au fost extraordinare. Avem şanse să câştigăm alegerile în 30 de localităţi şi ne vom bate pentru aceste şanse. Sigur, printre aceste 30 de localităţi, se numără şi cele 5 în care avem deja primari. Ce vreau să vă mai spun este că am avut surprize foarte plăcute în teritoriu. Din ce în ce mai mulţi oameni doresc să vină la PC. Suntem organizaţi exemplar şi putem să ne atingem obiectivele”, a declarat Nicu Gheorghe. Cât priveşte obiectivele sale personale, conservatorul ne-a precizat că îşi doreşte în continuare să candideze pentru funcţia de primar al comunei Boişoara. După cum se ştie, Nicu Gheorghe luptă de mai multă vreme pentru schimbarea liberalului Petre Popescu, arestat anul trecut pentru presupuse fapte de corupţie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button