Liga IIIFotbal

Nicolae Sărdărescu dă asigurări: „În 2018, Flacăra Horezu va juca în Liga a III-a. Vom avea condiții ca în Occident”

Printre numeroasele proiecte ale primarului Nicolae Sărdărescu, care au șanse mari de a obține finanțare, se numără și cel de modernizare a stadionul de fotbal din zona Treapt, unde va fi realizat un complex sportiv ultramodern. „La stadionul care va fi prevăzut și cu o tribună acoperită, de 1000 de locuri pe scaune, vom face vestiare moderne și spații de cazare, cu 16 camere, pentru sportivi din toată țară, o sală mare de sport, care să poată găzdui meciuri de nivel național. În zonă, vom face și alte patru terenuri de pregătire, cu iarbă naturală. Terenul principal va fi folosit doar pentru jocurile oficiale ale echipei. Eu dau asigurări vâlcenilor că, în 2018, vor avea echipă de fotbal în Liga a III-a. Poate că am fi putut și în acest an să promovăm, dar, mai întâi, vreau să pun la punct mai multe aspecte: buget consistent și, desigur, lot competitiv.  Scopul meu, atunci când am adus investitori în oraș, a fost de a-i convinge să aloce fonduri și pentru fotbal. Echipa de fotbal va fi sprijinită de firme puternice din țară”, a declarat social-democratul Nicolae Sărdărescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button