Fără categorieSocial

Nicolae Joiţa a prins în masterplan alimentarea cu apă a satului Şerbăneşti (Lăpuşata)

Joita LapusataÎn urma investiţiilor făcute de primarul PNL Nicolae Joiţa şi de Consiliul Local Lăpuşata, sistemul de alimentare cu apă al comunei a ajuns la o lungime de 33 de kilometri. La ora actuală, primarul încearcă să găsească o soluţie şi pentru satul Şerbăbeşti, unde este necesară o reţea de aproximativ 2,5-3 kilometri, pe 7 străzi. „Am insistat ca acest obiectiv să fie prin în masterplanul judeţului în domeniul apei şi canalizării. Altfel spus, această investiţie va fi realizată prin ADI APA Vâlcea, cu fonduri europene. De asemenea, am introdus în masterplan două puţuri forate, unul pentru Săruleşti şi unul pentru Bereşti-Broşteni, ca rezerve pentru cele existente. Cred că lucrările vor începe anul acesta, pe POS Mediu 2.

Deja au venit echipe de la Craiova să facă măsurători, să ia probe de sol. Le-am pus la dispoziţie hărţi, am fost împreună pe teren, să vedem amplasamentele. Condiţia pe care o pune Uniunea Europeană pentru a finanţa acest proiect este să avem la Şerbăneşti în jur de 180 de persoane, adică vreo 60 de familii. Eu cred că avem mai mult”, a detaliat Nicolae Joiţa, primarul comunei Lăpuşata.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button