Administratie

Nedelcu vrea să atragă 10 milioane de euro pentru şcolile şi spitalul din Drăgăşani

– prioritară este şi înfrumuseţarea cartierelor

În ultimii ani, Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgăşani, a atras aproape 20 de milioane de euro de la UE, bani cu care a făcut investiţii extrem de importante pe plan local. Centura ocolitoare a oraşului, modernizarea muzeului viei şi vinului, reabilitarea şcolilor şi a spitalului, recondiţionarea parcurilor şi a străzilor din zona centrală sunt doar câteva dintre acestea.
Edilul PSD şi-a propus ca, până în 2020, să continue în acelaşi ritm şi să atragă cel puţin 10 milioane de euro – bani nerambursabili de la Uniunea Europeană. Chiar trebuie să solicite fonduri în funcţie de ceea ce permit programele, Cristian Nedelcu a găsit câteva linii de finanţare care se pliază pe nevoile comunităţile sale. Este vorba despre educaţie şi sănătate, cele mai importante domenii pentru o comunitate, iar unul dintre proiectele concrete în acest sens se referă la modernizarea spitalului, pentru care ar urma să fie atrase în jur de 2 milioane de euro. O sumă similară ar urma să fie adusă la Drăgăşani şi pentru modernizarea Grupului Şcolar I.C. Brătianu. „De asemenea, ceea ce am făcut în zona centrală – spaţii verzi, alei moderne, iluminat public – vom realiza şi în cartiere, începând probabil de anul viitor”, a adăugat primarul Cristian Nedelcu. Social-democratul a sugerat că ar fi fost foarte bine ca autorităţile din România să realizeze mai repede ghidurile şi să demareze mai repede programele europene, având în vedere experienţa deprinsă în perioada 2007-2013. Din păcate, însă, acest lucru nu s-a întâmplat şi, din exerciţiul financiar european 2014-2020 au mai rămas doar 3 ani, timp în care trebuie evaluate documentaţii, trebuie organizate şi finalizate achiziţii şi, totodată, trebuie executate lucrările prevăzute în proiecte.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button