Social

Multiplul campion Alex Codiţă s-a alăturat campaniei coordonată de Eusebiu Predonescu

Alexandru Codiţă este un tânăr bucureştean care, de câţiva ani, s-a mutat la Rm. Vâlcea. Este singurul român medaliat la Campionatul Mondial de Hand and Hand, multiplu campion naţional, european şi mondial la Kempo, Judo şi Sambo, dar şi crossfit trainer level one, atestat în SUA, o recunoaştere de care, la ora actuală, nu se bucură foarte mulţi sportivi ajunşi în vârful piramidei. Întotdeauna, Alex a simţit nevoia să-i ajute pe cei din jurul său şi să-şi folosească pregătirea extraordinară în acest sens. Aşa că a deschis o sală de MMA, unde oameni de toate vârstele vin fie pentru a-şi îmbunătăţi condiţia fizică, fie pentru a da jos din greutate ori pentru a-şi corecta postura. De fiecare dată când are ocazia, Alex ajută comunitatea şi în alte feluri. În preajma Crăciunului, s-a alăturat campaniilor umanitare lansate şi coordonate de Eusebiu Predonescu pentru sprijinirea copiilor defavorizaţi din Vâlcea. Prin reciclarea selectivă a deşeurilor şi centrul de donaţii din Râmnic, acesta din urmă strânge bani şi construieşte case sau adună obiecte care le sunt de folos pentru traiul zilnic. Până acum, asociaţia lui Predonescu a ajutat peste o mie de copiii, iar Alex Codiţă s-a bucurat enorm să contribuie şi el la acţiunile din acest final de an. Felicitări!

Articole Similare

Back to top button