Diverse

Moment istoric! 75 de ani de tradiţie în arbitrajul vâlcean!

În 1947 s-au pus bazele arbitrajului vâlcean. În 2022 s-au împlinit, aşadar, 75 de ani de tradiţie. Decenii la rând, Vâlcea a fost considerată capitala arbitrajului românesc. De aici au plecat Nae Dinescu, Ion Crăciunescu (”transferat” de la Craiova), Gheorghe Constantin. Crăciunescu a atins cele mai înalte culmi ale perfomanţei, a arbitrat o finală de Liga Campionilor. Pentru mulţi ani, judeţul nostru a avut cel mai stufos lot în primele trei eşaloane ale ţării. Delegările începeau cu arbitrii din Vâlcea. O parte dintre cei care au ţinut steagul sus, nu mai sunt azi printre noi. Celor care au trecut în lumea celor drepţi li s-a adus un omagiu, la ediţia aniversară, de actualii conducători ai fotbalului şi arbitrajului vâlcean. S-a întâmplat acest lucru sâmbătă, 10 decembrie. AJF şi CJA au organizat un eveniment frumos pentru cei 75 de ani de tradiţie în arbitrajul vâlcean.

Cătălin Buşi, pe teren, ca în vremurile bune! Arbitrii tineri nu au avut nicio şansă

Aniversarea a 75 de ani de când a luat fiinţă Comisia Judeţeană a Arbitrilor a început cu celebrul duel fotbalistic dintre generaţii. A fost un meci special. Pe teren au revenit arbitrii de top, practic întreaga conducerea a fotbalului judeţean. Din lotul celor din generaţia veche au făcut parte, printre alţii, Adrian Comănescu, preşedintele AJF Vâlcea, Cătălin Buşi, preşedintele CJA Vâlcea, secretarul general Marius Badea, dar şi Doru Coca, Cristi Hoarcă, Alin Olaru, Ion Crăciunescu, Mădălin Dincă, Florin Păunescu, cărora li s-a alăturat şi Tibi Ninciuleanu, intrat de curând în familia ”fluieraşilor”. Antrenori au fost, pe margine, Grigore Tomoiagă şi Gheorghe Mosor. Adversara arbitrilor cu experienţă a fost echipa formată de Răzvan Mosor, pentru care au jucat, printre alţii, Denis Boldu, Alexandru Marinoiu şi alţi tineri care abia au terminat junioratul în fotbal, aflaţi la început de carieră în arbitraj. Confruntarea a fost arbitrată de Andreea Chiripuş, ajutată, de la cele două linii, de Nadia Ducu şi Alexandra Maria. Tinerii nu au avut nicio şansă. Cătălin Buşi le-a dat lecţii ”juniorilor”. A fost într-o dispoziţie bună de joc, ca în vremurile bune. Și-a condus echipa către un nou succes răsunător. Generaţia cu experienţă a câştigat duelul cu scorul de 10-4. Buşi a primit deja oferte de transfer după acest meci în care a marcat de patru ori. Preşedintele AJF, Adrian Comănescu, secretarul Marius Badea (de două ori), Florin Păunescu, dar şi Dumitraşcu (2) s-au mai aflat printre marcatorii echipei câştigătoare. Pentru tineri au punctat: Denis Boldu şi Alexandru Marinoiu, de câte două ori.

Plachete aniversare pentru vechea generaţie din arbitraj şi urmaşii acesteia. Ion Crăciunescu, prezent la eveniment

De la fotbal, arbitrii vâlceni au mers la restaurant. Evenimentul festiv a început cu un moment de reculegere în memoria celor care au împărţit dreptatea pe terenurile de fotbal în trecut şi nu mai sunt printre noi. Au fost omagiaţi: Ion Ciucă, Florin Tăbîrcă, Paulian Păunescu, Sergiu Sbîrnea, Dumitru Ecaterinescu, Nicolae Stoiculescu, Bogdan Medrea, Giani Dogaru, Emilian Rîmniceanu, Dorel Stoica, Marian Neagoe, Nicolae Lambru.
Adrian Comănescu, fost arbitru de Liga I şi Cătălin Buşi, aflat în lotul A, alături de Gheorghe Joiţa şi Gheorghe Mosor i-au invitat la aniversarea a 75 de ani de arbitraj vâlcean pe majoritatea foştilor cavaleri ai fluierului, unii dintre ei aflaţi azi în corpul observatorilor. Au onorat invitaţia, alături de Ion Crăciunescu: Nicolae Dinescu, Florin Verigeanu, Gheorghe Mosor, Grigore Tomoiagă, Gheorghe Olaru, Daniel Demetrescu, Vali Barbu, Nicolae Chiriţă, Vasile Busuioceanu, Doru Coca, Tache Bolovan, Ion Bivolaru, Nicolae Gheorghe, Petre Bran, Claudiu Cîrstea, Vasile Niculicioiu, Florentin David, Teo Crăciunescu. Toţi, la fel ca şi cei tineri, au primit din partea conducerii CJA câte o plachetă aniversară, care să le aducă aminte de acest moment istoric pentru arbitrajul vâlcean.
Foştii arbitri vâlceni din primele trei ligi s-au bucurat de reîntâlnire. Au depănat amintiri, iar cei tineri au aflat o parte din secretele celor care au contribuit la renumele Vâlcii în arbitraj. S-au spus şi bancuri. Grigore Tomoiagă vă poate capta cu ele două zile. Unul dintre celebrele bancuri despre arbitri e cam morbid, dar merită amintit: ”Trei arbitri s-au întâlnit la un pahar de vorbă. Din una în alta, au ajuns şi la subiecte mai sensibile. Unul dintre ei se întreabă dacă există fotbal şi pe lumea cealaltă, dacă vor continua să arbitreze şi după ce nu vor mai fi pe pământ. Trece timpul, iar doi dintre ei ajung în lumea celor drepţi. Se întorc şi-i dau vestea fostului lor coleg: îţi putem satisface curiozitatea. Avem pentru tine două veşti. Cea bună este că există fotbal şi arbitraj şi pe lumea cealaltă. O să vezi. Ai delegare mâine”.

Arbitrii vâlceni ştiu să se distreze, să danseze şi chiar să cânte!

”Vă mulţumim tuturor pentru prezenţa la acest eveniment important, 75 de ani de la înfiinţarea Comisiei Judeţene a Arbitrilor Vâlcea. Pe cei tineri, vă rog să fiţi foarte serioşi! Aveţi obligaţia morală de a le călca pe urme predecesorilor, care au atins performanţe greu egalat în următorii ani. Să arbitrezi o finală de Liga Campionilor în viitorul apropiat cred că doar Iulia Demetrescu va avea şansa, la feminin. Pentru ceilalţi, e dificil, dar trebuie să credeţi, să vă propuneţi să ajungeţi la cel mai înalt nivel. Noi am crescut în umbra acestor mari domni, ne-au inspirat, ne-au fost modele. Cu siguranţă s-ar bucura dacă o să reuşiţi să le călcaţi pe urme şi chiar să le depăşiţi performanţele!”, a transmis Adrian Comănescu, în deschiderea evenimentului festiv dedicat împlinirii a 75 de ani de existenţă pentru arbitrajul vâlcean.
”Sfaturi vă dă toată lumea. Ca să fiţi arbitri buni, e extrem de dificil, în ciuda a ceea ce spun cei mai mulţi. Arbitrul e un fel de judecător, care nu are complet de judecată, ci doar doi asistenţi care să-l ajute, iar în teren sunt o infinitate de situaţii pe care niciodată nu le poate cuprinde o carte. El trebuie să le judece pe loc. De aceea vă recomand să încercaţi să fiţi bine pregătiţi. Când nu aţi citit într-o lună Legile Jocului, sunteţi în pericol. Practica fără ştiinţă nu se poate. Dacă nu citeşti, nu ai ce să pui în practică. O să vedeţi că de fiecare dată găsiţi ceva despre care vi se pare că nu aţi auzit înainte. Sunteţi pe drumul cel bun dacă urmaţi sfatul meu. Arbitrajul înseamnă şi sacrificiu, dar e şi foarte frumos dacă ajungeţi sus. O să fiţi respectaţi, o să aveţi multe satisfacţii. Să nu faceţi compromisiuri pentru nimeni! Vâlcea a avut şi are un potenţial foarte mare în acest domeniu. Să profitaţi de faptul că aveţi lângă voi oameni care sunt pătimaşi în ceea ce priveşte arbitrajul şi vă pot ajuta foarte mult. Aveţi un reper important la Vâlcea, pe Iulia Demetrescu. Eu zic că ea va ajunge departe. Urmaţi exemplul!”, a fost şi mesajul lui Ion Crăciunescu. Florin Verigeanu a fost scurt: ”Arbitrajul este o boală. Dacă se prinde de dumneavoastră, nu mai scăpaţi toată viaţa. Nu e un lucru rău. Dimpotrivă! Eu vă spun doar să fiţi curajoşi şi corecţi. Asta e tot ce contează”.
După discursurile oficialilor, s-a dat startul la petrecere. Au fost aproape şapte ore de distracţie. Evenimentul festiv a început devreme şi s-a încheiat la miezul nopţii, asta pentru că o parte din arbitri au fost delegaţi duminică în Cupa României. ”Cavalerii fluierului şi ai fanioanelor” au dansat, iar unii au ajuns chiar la microfon. Robert Sinişteanu, elevul de la Arte, care a intrat în arbitraj în urmă cu câteva luni, a interpretat o piesă cunoscută care i-a ridicat pe toţi de la masă. Echipa feminină a arbitrilor, în frunte cu Alisa Neaţă, Ramona Dobrică, Ramona Bălteanu, Alexandra Maria, Annelice Ionescu, Nadia Ducu, Andreea Chiripuş au fost sufletul petrecerii, alături, bineînţeles, de Răzvan Mosor şi toţi colegii săi de generaţie. La mulţi ani, CJA Vâlcea!

Articole Similare

Back to top button