Liga IV

Mişcări de trupe în Treapt

* Dragoş Teodorescu a părăsit echipa antrenată de Vasile Ilinca

Din această iarnă, Dragoş Teodorescu, mijlocaşul central al echipei Flacăra Horezu, a ales să se legitimize în Liga a III-a, la FC Oltchim. De la echipa din Treapt ar mai putea pleca pleca şi Robert Ilinescu, acesta urmând a se legitima, cel mai probabil, la Minerul Berbeşti. Antrenorul principal Vasile Ilinca ne-a menţionat că, până la începutul returului, niciun alt jucător nu va mai părăsi însă Flacăra Horezu. „Cu anumiţi jucători de la echipă, am avut o înţelegere în momentul în care au venit la noi. Astfel, dacă vor reuşi să-şi găsească echipe de nivel superior, le vom da drumul gratis. Asta s-a întâmplat şi cu Teodorescu, căruia era normal să nu-i blocăm drumul spre FC Oltchim. În ceea ce-l priveşte pe «Basculă», e treaba lui dacă vrea să plece. Eu i-am explicat cum stă treaba la Horezu, iar mai mult n-am avut ce-i face. În rest, niciun alt jucător nu va mai pleca de la echipă până în vară, pentru că toţi au înţelegeri fixe cu conducerea. Cu actualul lot, am încredere că pot termina în primele cinci-şase echipe ale campionatului, indiferent de cât de mult se vor întări adversarele. Bineînţeles, jucătorii mei trebuie să fie la fel de serioşi ca şi până acum”, ne-a spus Ilinca. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button