Politica

Ministerul Educaţiei blochează schimbul propus de Gutău: Liceul Chimic pentru fosta unitate militară dinspre Vlădeşti

Ministerul Educaţiei Naţionale nu a reuşit până în prezent să aprobe schimbul propus de Primăria Râmnicului, în aşa fel încât Guvernul României să dea hotărârea care ar statua tranzacţia respectivă. Vineri, Mircia Gutău a lăsat să se înţeleagă că îl nemulţumeşte foarte mult această situaţie şi a spus că va încerca să vorbească personal cu Ecaterina Andronescu. „După cum ştiţi, noi am oferit fostul Liceu Chimic în locul unităţii militare dinspre Vlădeşti. La UM, totul s-a degradat foarte mult, iar acum asta începe să se întâmple şi la Chimic. Nu am mai făcut investiţii, nu am mai întreţinut spaţiile şi, evident, intră în paragină. Cei de la Bucureşti, pe care eu, unul, nu-i înţeleg, stau bine-mersi în funduleţ şi nu-i interesează. Voi merge săptămâna asta direct la doamna ministru să văd ce au de gând să facă”, a transmis primarul Râmnicului. Mircia Gutău a lăsat să se înţeleagă că a mai avut discuţii pe această temă cu Ecaterina Andronescu, dar aceasta nu s-a ţinut de cuvânt. „Am mai vorbit. Da, se rezolvă… Trimite documente. Am trimis o stivă, dar pe urmă s-au gândit să mai ceară două hârtiuţe. Apoi, au cerut încă trei hârtii şi tot aşa. Acum, nici ei nu mai ştiu ce să ceară ca să nu se rezolve. Le-am dus absolut toate documentele şi aştept să apară hotărârea de guvern”, a concluzionat edilul PER.  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button