Mihai Ciobanu a comparat stilul de joc al rivalelor AS Bărbăteşti şi FC Păuşeşti Otăsău

* în ultima rundă, echipa pregătită de antrenorul govorean şi-a adjudecat trei puncte la „masa verde” (3-0), graţie faptului că Saldi Cernişoara nu s-a prezentat la meciul de duminica trecută

Rapid Stoeneşti a câştigat fără să joace meciul cu Saldi Cernişioara de duminica trecută. Jucătorii pregătiţi de Mihai Ciobanu şi-au adjudecat cele trei puncte puse în joc la „masa verde”, deoarece adversarii nu s-au prezentat la meci. Profitând de acest lucru, rapidiştii din comuna primarului Gheorghe Dumbravă au plecat imediat spre Bărbăteşti, unde s-a disputat derbiul dintre echipa locală şi FC Păuşeşti Otăsău. Referindu-se la rivalele din lupta pentru supremaţie din Seria a II-a, antrenorul govorean al formaţiei din Stoeneşti a spus că acestea nu se aseamănă deloc una cu alta. „AS Bărbăteşti nu prea pune mare preţ pe construcţie, ci doar aruncă mereu mingea spre poarta adversă, sperând să obţină totul pe greşelile defensive ale adversarilor, pe când cei de la FC Păuşeşti Otăsău joacă total diferit. Ei combină mult, dar nu prea sunt atenţi la finalizare. Una peste alta, ambele îşi merită din plin locurile pe care le ocupă în acest moment în clasament. Sunt două echipe care vor lupta împreună cu noi până la final pentru primele două locuri promovabile şi pentru câştigarea Seriei a II-a”, a afirmat Mihai Ciobanu.

Cinci echipe se bat în continuare pentru supremaţie în Seria a II-a

După runda de la finele săptămânii trecute, Rapid Stoeneşti se menţine pe locul secund în Seria a II-a, având 29 de puncte în cont, la fel ca şi fruntaşa FC Păuşeşti Otăsău, numai că fotbaliştii din comuna primarului Gheorghe Dumbravă au un golaveraj mai slab (+29, faţă de +31). Pe următoarele trei poziţii în ierarhia seriei care e alcătuită din echipe din zona Horezu – cu şanse reale de a urca oricând în frunte – se află Păstorul Vaideeni (28 puncte), AS Bărbăteşti şi Sportul Genuneni (ambele cu câte 26). (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button