Administratie

Miercuri, primarul de la Bujoreni a lansat oficial un proiect social estimat la un milion de euro – fonduri nerambursabile

Săptămâna aceasta, Primăria Comunei Bujoreni a organizat o conferinţă de presă cu ocazia lansării proiectului „Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunităţile marginalizate din zona rurală în comuna Bujoreni”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.


Cu această ocazie, primarul Gheorghe Gângu a făcut cunoscut faptul că proiectul are o durată de 36 de luni şi o valoare totală eligibilă de 4.753.428,15 lei. „Prin acest proiect, avem în vedere implementarea de intervenţii integrate de ocupare, educaţie, formare profesională, asistenţă socială şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai, pentru un număr de 252 persoane, pe o perioadă de 36 luni, în contextul mecanismului DLRC. Prin obiectivul său general şi cele specifice, proiectul contribuie la realizarea obiectivului major al POCU 2014-2020, respectiv dezvoltarea resurselor prin facilitarea accesului de servicii sociale a 252 persoane astfel: creşterea accesului la un sistem de educaţie pentru 40 de elevi din comunitate; integrarea persoanelor pe piaţa muncii prin formare profesională de calitate a 188 adulţi participanţi la cursuri de calificare, 12 persoane participante la cursul de iniţiere „Competenţe antreprenoriale” şi 12 persoane participante la programe de ucenicie; stimularea ocupării prin crearea a 54 de locuri de muncă ca urmare a activităţii de consiliere si mediere; îmbunătăţirea condiţiilor de trai a 5 familii defavorizate din grupul ţintă; acordarea de asistenţă juridică pentru 50 de persoane în vederea reglementării de acte. Prin intervenţiile integrate pe care le promovează, proiectul contribuie la realizarea obiectivului specific 5.2. (AP5, OT9, PI9vi, OS 5.2), care implică scoaterea din starea de sărăcie şi excluziune socială a comunităţilor marginalizate din zona rurală cu populaţie sub 20.000 locuitori, corelat cu cerinţele mecanismului DLRC, comunităţi pentru care au fost elaborate şi aprobate Strategii de Dezvoltare Locală prin PNDR, Axa LEADER”, a detaliat primarul comunei Bujoreni. Manager de proiect este Alina Elena Găitănaru, iar parteneri sunt Şcoala Gimnazială Gura Văii, reprezentată de Adriana Truşcă, precum şi Asociaţia Godyris Hope, reprezentată de Raluca Maria Tomuţă.

Articole Similare

Back to top button